Baraj pentru Liga a III-a - Campioanele Bihorului şi Maramureşului adversare directe
FRF a stabilit, ieri, prin tragere la sorți programul jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga a III-a. Mai precis, împerecherea județelor, pentru că echipele campioane vor fi cunoscute până la începutul lunii iunie.
Câștigătoarea Ligii a IV-a Bihor va întâlni într-o dublă manșă laureata competiției similare din Maramureș. Prima manșă va avea loc în 16 iunie (ora 18.00), iar returul se va disputa în 23 iunie (ora 17.30, returul). Reprezentanta Bihorului va juca partida decisivă pe teren propriu.
Campionatul Ligii a IV-a Maramureș este structurat pe două serii a câte 11 echipe, iar câștigătoarele acestora vor mai juca un meci pentru stabilirea calificatei la barajul pentru accederea în eșalonul trei.
În seria Nord, lider este ACS Bradul Vişeu de Sus, iar în Sud, pe primul loc se afla Minaur Baia Mare, ambele având 28 de puncte şi o linie de clasament similară, nouă victorii, un egal şi nicio înfrângere. Bradul are patru avans faţă de ocupanta locului 2, Recolta Săliştea de Sus, iar Minaur a acumulat cu trei puncte mai mult decat principala urmăritoare, CS Fărcaşa.
La jumătatea întrecerii, lider în Liga a IV-a Bihor este CSC Sânmartin - 38 puncte, urmată de Crişul Sântandrei - 32 puncte şi CS Bihorul Beiuş - 30 puncte.
Celelalte dueluri la baraj:
Vrancea - Constanţa.
Tulcea - Buzău.
Galaţi - Brăila
Ialomiţa - Ilfov.
Giurgiu - Bucureşti.
Călăraşi - Prahova.
Vâlcea - Teleorman.
Argeş - Olt.
Dâmboviţa - Dolj.
Hunedoara -Caraş-Severin.
Arad - Gorj.
Timiş - Mehedinţi
Braşov - Covasna.
Alba - Harghita.
Mureş - Sibiu
Cluj - Sălaj.
Bistriţa Năsăud - Satu Mare
Botoşani - Bacău.
Iaşi - Neamţ.
Suceava - Vaslui.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.