Juniorii II au ratat calificarea Cel de-al treilea turneu de baschet, rezervat juniorilor III, disputat săptămâna trecută la Arad, a parafat calificarea echipei gazdă, West Petrom Arad II, la turneul semifinal al acestei categorii de vârstă. Formaţia orădeană LPS Oradea, pregătită de prof. Dragoş Oprea, a obţinut trei victorii scontate, dar a pierdut pentru a treia oară în faţa arădenilor, astfel că ultimele două turnee, de la Oradea şi Timişoara, nu mai pot schimba nimic în ierarhia finală. Având locul doi asigurat în grupă, antrenorul orădenilor s-a preocupat mai mult de felul în care joacă elevii săi, în încercarea de a forma un lot capabil să lupte, sezonul viitor, cu şanse reale pentru calificare. Deşi are în echipă jucători talentaţi, de mare perspectivă, căpitanul echipei, Titus Nicoară (elev la CN "Emanuil Gojdu") şi Lazar Laszlo (elev la LPS Bihorul, un jucător cu un salt spectaculos ţinând cont că joacă baschet doar de la 1 iulie 2003) fiind doar două exemple sugestive în acest sens, teamul orădean n-a reuşit să depăşească handicapul de vârstă, favorabil arădenilor, astfel că s-a mulţumit cu poziţia secundă. În turneul din oraşul de pe Mureş, lepesiştii au învins LPS Satu Mare, scor 75-41, Elba Timişoara, scor 77-47 şi Bega Timişoara, cu scorul de 78-50, dar au cedat în faţa gazdelor, cu 53-90. Lotul folosit la aceste partide a fost cel obişnuit, adică Titus Nicoară, Norbert Homorodeanu, Ionuţ Lăzău (cei trei au fost coşgeterii echipei), Lazar Laszlo, Raul Flaundra, Biro Robert, Alexandru Bogdan, Flaviu Fraiu, Mynio Robert, Horia Brad, Nagy Istvan. Cel de-al patrulea turneu, la care vor conta mai mult evoluţiile jucătorilor şi mai puţin scorul, se va desfăşura la Oradea, între 12-14 martie.