Stadion: Vașcău

Spectatori: 33

Marcatori: Lazăr 30, Monea 55, Bulcău 60 / Miklo 1, Corbu 67

Biharea: R. Indrei - Lazăr (46 Deva), Balș, Hulber, Vl. Teaha, A. Sabău, Pașca (46 Bulcău), M. Sabău (46 Ștefan), Monea (73 Teglas), A. Micula, Marc.

Antrenor:  Dorin Boca.

Zorile: Dan - Gemănariu, Bonchiș, Miklo, Szatmari, Corbu, Diniș, Fenesi, C. Degău, S. Popa, A. Degău.

Antrenor: Ioan Horge.

Arbitri: Adrian Pop - la centru, Adrian Soos și David Varga - asistenți.

Observator AJF: Ioan Pirtea.

După ce, în actuala ediție de campionat, vășcăuanii au ieșit învingători în ambele partide, bunteștenii au dorit revanșa în Cupa României, însă au trebuit să se recunoască din nou învinși, dar în urma unui meci deosebit de palpitant.

Pe o ploaie continuă și sâcâitoare, „susținută” de un vânt deosebit de rece, cele două rivale din Depresiunea Beiușului au făcut cinste fotbalului printr-un angajament total, în care la „orizont” ambele echipe vizau „zorile” calificării în sferturile de finală a Cupei României, faza județeană. Doar 21 de secunde au trecut de la primul fluier al arbitrului de centru, Adrian Pop, când plasa gazdelor a fost „scuturată” (0-1) de Miklo (1), care a profitat de situația ivită, nesperat de repede. Vășcăuanii s-au așezat destul de greu în teren, de fapt startul partidei a confirmat acest aspect, trimițând primul șut la poartă prin Monea (13) și „recidivând” destul de târziu printr-un șut peste bară a lui O. Pașca (28). Totuși, egalarea (1-1) a survenit în urma unui eurogol realizat de Lazăr (30) cu un șut la vinclu, în diagonală, de la aproximativ 20 de metri de poartă. Vășcăuanii s-au instalat la cârma jocului în partea a doua, iar după ce Monea (55) a reușit să preia avantajul (2-1), Bulcău (60) a mărit diferența (3-1). Între timp Diniș (56) și Corb (58) au pus poarta gazdelor în pericol, prin două șuturi pe lângă bară. O pasă în adâncime a fost speculată din zbor de Corbu (67), care a schimbat traiectoria balonului în colțul lung, micșorând diferența (3-2). Intervenția meciului a avut-o Remus Indrei cu o paradă eficientă la șutul violent a lui Diniș (81), salvând un gol gata făcut. Finalul a fost unul electrizant cu Teglas (85, 88) la pupitru, prin două goluri marcate, din poziții neregulamentare, însă anulate pe bună dreptate. Așadar, vășcăuanii rămân în această ediție „nașii” bunteștenilor, dar, cum încă campionatul se joacă, vom vedea dacă „finii” vor reuși un schimb de locuri, până pe final, la vârful clasamentului.

Celelalte rezultate din turul III:

Unirea Bratca - CS Bihorul Beiuş 1-6 (0-1)

Marcatori: Ardelean 87 / V. Silaghi 44, 52, 63, Cr. Copil 57, D. Toma 80, 82

Inter Aştileu - CSC Sînmartin 1-2 (1-1)

Marcatori: Dumiter 6 / Meşter 30, 44

Unirea Oşorhei - CS Mădăras 4-0 (1-0)

Marcatori: Cora 36, 87, Fl. Sabău 71, 80

LPS Bihorul - Crişul Sântandrei 2-4 (1-2)

Marcatori: Şandra 1 / Covaciu 21, S. Ban 44, R. Giura 60, Bundea 86

Cetatea Biharia - Viitorul Borş 1-2 (1-0)

Marcatori: Heilmand 10 / Waritz 58, Em. Zadori 90+2

Dacia Gepiu - Olimpia Salonta 10-0 (5-0)

Marcatori: Briciu 4, Cozac 26, Fărcuţa 32, B. Avram 34, 42, 64, Agud 52, D. Ciocan 72, 75, C. Şerb 87

Voinţa Suplac - CS Diosig Bihardioszeg 3-8 (1-4)

Marcatori: Ad. Chirilă 41, Biţ 48, 54 / E. Popa 10, 27, 86 Cr. Jurcă 26, S. Zadori 37, L. Jurcă 49, Cadar 65 autogol, V. Gheţe 71

Meciurile din faza următoare vor avea loc în 3 mai.