"Bihorul în mişcare", o sărbătoare a sportului de masă - Minifotbalul şi handbalul şi-au desemnat campionii
Cea mai importantă competiţie sportivă de masă derulată în acest an în Bihor şi-a desemnat sâmbătă câştigătoarele la jocuri sportive, după ce în urmă cu două săptămâni a avut loc finala la cros. Câte şase echipe de handbal, fete - băieţi, şi minifotbal calificate de la fazele locale s-au duelat la Oradea pentru un loc cât mai bun la "Bihorul în mişcare", proiect în care au fost angrenaţi peste 1.000 de copii.
Prezenţă semnificativă din mediul rural
Excelentă iniţiativa DJST Bihor de a relua această competiţie rezervată elevilor din clasele 5-6. Aceştia au avut ocazia de a face mişcare într-un cadru organizat şi poate de a fi văzuţi de vreun antrenor descoperitor de talente, iar dacă organizatorii şi sponsorii asigură şi premii importante satisfacţia e cu atât mai mare. A surprins plăcut prezenţa în etapa finală a mai multor echipe din mediul rural, semn că în comunităţile mai mici există profesori pasionaţi şi chiar mai dornici decât mulţi din Oradea să le insufle copiilor plăcerea de a face sport şi spiritul competiţional.
Finale cu suspans
Participantele au fost repartizate în două grupe de câte trei echipe, meciurile de handbal desfăşurându-se la sălile de sport ale Colegiului Tehnic "Traian Vuia" şi Liceului "Szent Laszlo", iar cele de fotbal pe terenul sintetic cu balon de la LPS Bihorul. Finalele, disputate între câştigătoarele grupelor, şi partidele pentru locurile 3-4, jucate între ocupantele poziţilor secunde, au avut loc la Arena "Antonio Alexe".
Dacă jocurile din "finala mică" au fost fără istoric, meciurile decisive pentru câştigarea competiţiei au fost foarte echilibrate mai ales la handbal masculin şi minifotbal, unde au fost necesare numeroase aruncări sau lovituri de la 7 metri pentru ca în cele din urmă echipele şcolilor din Sălacea, respectiv Drăgeşti să aibă parte de o bucurie maximă. Antrenant a fost şi ultimul act la handbal feminin, câştigat de Şcoala Gimnazială "Floare de Lotus" Sânmartin în dauna Şcolii Zelk Zoltan din Valea lui Mihai, care a ratat toate cele şase aruncări de la 7 metri de care a beneficiat în timpul regulamentar!
Premii consistente
După partide care au ţinut asistenţa cu sufletul la gură a urmat festivitatea de premiere oficiată de Petruţ Drăgan, directorul DJST Bihor; Alin Novac Iuhas, inspector şcolar general al ISJ Bihor; Călin Hoţupan, inspector şcolar pentru educaţie fizică şi sport; europarlamentarul Emilian Pavel şi reprezentanţi ai sponsorilor Decathlon şi Selgros. Premiile au constat în diplome personalizate şi medalii pentru fiecare copil; trofee, echipament sportiv, mingi de handbal şi fotbal, precum şi dulciuri. Suplimentar, câştigătoarele au fost răsplătite cu câte un premiu dulce din partea lui Pavel Mercea, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal Bihor.
Rezultatele fazei superioare:
Handbal fete:
Finala: Şcoala Gimnazială "Floare de Lotus" Sânmartin (prof. Bucur Potre) - Şcoala Zelk Zoltan Valea lui Mihai (prof. Csengeri Csongor) 14-12 (9-6)
Locurile 3-4: Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" (prof. Ladanyi Andreea) - Liceul "Nicolae Jiga" Tinca (prof. Marcel Avram) 9-6 (6-0)
Pe poziţiile 5-6 s-au situat Liceul Tehnologic Nr.1 Şuncuiuş şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Tileagd.
Handbal băieţi:
Finala: Şcoala Gimnazială "Balasko Nandor" Sălacea - Şcoala Gimnazială Derna 10-9 (7-7, 3-3), după aruncări de la 7 metri
Locurile 3-4: Şcoala Gimnazială "Jako Zsigmond" Roşiori (prof. Gheorghe Oneţ) - Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" (prof. Ladanyi Andreea şi prof. Ioana Tivadar) 8-4 (5-3)
Pe locurile 5-6 s-au aflat Liceul Teoretic "Constantin Şerban" Aleşd şi Colegiul Tehnic "Alexandru Roman" Aleşd.
Minifotbal
Finala: Şcoala Gimnazială nr. 1 Drăgeşti (prof. Vlad Farcaş) - Şcoala Gimnazială "Nestor Porumb" Tulca (prof. Mădălina Istrate) 2-1 (1-1, 1-0), după lovituri de la 7 metri
Locurile 3-4: Şcoala Gimnazială nr. 1 Roşia (prof. Alin Tăutu) - Colegiul Tehnic nr. 1 Vadu Crişului (prof. Adrian Gavriluţ) 4-1 (1-1).
Pe locurile 5-6 s-au clasat Şcoala Curtuişeni şi Colegiul Naţional "Octavian Goga" Marghita, ultima echipă pierzând partidele la masa verde pentru că a utilizat un copil legitimat la un club de fotbal.
Meciurile de minifotbal au fost oficiate de arbitrul FIFA Octavian Şovre, primit cu multă simpatie de participanţi, Adina Popa şi Alexandru Bogdănel, iar cele de handbal de Ioana Pădureanu, George Tăutu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.