Crişul Sântandrei a oficializat primul transfer de la reluarea pregătirilor. Ocupanta locului 4 în ultima ediţie a Ligii a III-a a semnat cu Patrick Blăgea (21 ani), jucător aflat la final de contract cu Lotus Băile Felix.

Mijlocaş central, Blăgea a parafat un angajament pe doi ani cu echipa antrenată de Călin Cheregi. Jucătorul vine după o accidentare care l-a făcut să rateze o bună parte din sezonul de primăvară. A mai activat la CAO 1910 Oradea, iar la nivel juvenil la FC Bihor, CSM Oradea şi Luceafărul Oradea.