Cea mai în formă echipă bihoreană de fotbal a momentului și-a trecut în cont un nou scces, cel de-al 6-lea consecutiv, în Seria 10 a Ligii a III-a. CAO a trecut cu 3-1 (1-1) de Progresul Șomcuta Mare într-o partidă contând pentru etapa a 14-a.

Jocul a fost controlat în mare măsură de către formația bihoreană, dar cel mai spectaculos fotbal s-a jucat în primele 20 de minute ale reprizei secunde atunci când de altfel s-au marcat două dintre cele 4 goluri ale meciului.  Cum spuneam, CAO s-a aflat la „butoane” dar nu și-am impus jocul în mod decisiv decât în partea secundă. Până în minutul 27, atunci când orădenii au deschis scorul, niciuna dintre echipe nu și-a creat o mare șansă de a marca. Așadar, în minutul 27, decarul bihorenilor, excelent lansat în adâncime de către Alex Lezeu, și-a folosit viteza și tehnica executându-l cu sânge rece pe portarul oaspeților la finele unui atac rapid (1-0). Doar trei minute au fost gazdele în avantaj pentru că Bogdan Pașca a centrat perfect, de pe dreapta, pentru Paul Batin care, scăpat din marcajul căpitanului Letan, a plasat perfect balonul, la colțul lung, cu capul, în plasa lui Barabaș sărit în plonjon pentru a acoperi colțul scurt (1-1). Putea fi 2-1 în minutul 39 dacă unul dintre atacanții orădenilor ar fi fost pe fază la centrarea bună, de pe dreapta, trimisă de Gheorghiță care a trecut paralel cu linia porții. Balonul a ajuns la Chitaș care, după un dribling scurt, a șutat în plasa laterală. Un minut mai târziu Hosu putea și el să marcheze dar s-a încuract în balon șutând anemic spre poartă cu toate că se afla la doar 6-7 metri distanță, ușor lateral-dreapta, după o altă centrare de pe dreapta venită de această dată de la Cristian Copil.

Joc plăcut ochiului în repriza secundă

După cum menționam, cele mai bune momente de fotbal au avut loc în prima jumătate a părții secunde. La doar două minute de la reluare, Hosu și Chitaș, cei doi jucători ai orădenilor extrem de rapizi, au conlucrat la o acțiune care s-a terminat cu o centrare în patru metri de unde Gheorghiță a ratat incredibil șutând în portar. În minutul 53 a fost rândul oapseților să fie aproape de gol, dar șutul bun al  lui Balmoș a trecut puțin pestea poarta apărată de Barabaș. La faza imdeiat următoare, pe o contră rapidă, aceeași doi excelenți Hosu și Chitaș conlucrează perfect, ultimul fiind servit în poziție ideală, central, pe linia careului de 6 metri, cu poarta goala în față, de către al său coechiper din atac astfel că talentatul jucător venit de la Satu Mare a făcut 2-1 pentru actuala sa echipă. Trei minute mai târziu, aproximativ după același tipar, acțiune ofensivă în viteză, Hosu driblează portarul dar își închide ușor unghiul permițându-i unui adversar să respingă prin alunecare balonul care se îndrepta spre plasă. În minutul 60, Progresul putea egala prin același Paul Batin care, de această dată, a trimis cu capul puțin pe lângă poartă un balon centrat de pe drepata de către Jeler. Scorul final a fost stabilit în minutul 64 de către căpitanul Cosmin Letan, cel care a transformat perfect o lovitură de la 11 metri trimițând balonul în dreapta portarului, în plasa laterală. Penalty-ul a fost obținut de Florin Chitaș care a recuperat un balon degajat greșit de portarul advers care, în disperare de cauză, a plonjat la picioarele acestuia faultându-l. Putea fi 4-1 în prelungirile partidei dar Lezeu, după ce a driblat portarul, a șutat din unghi doar în plasa laterală. Așadar suces meritat, al 6-lea consecutiv, pentru formația orădeană care rămâne pe locul al doilea în Seria 10, la egalitate de puncte (32) cu liderul Minaur Baia Mare. În etapa următoare, orădenii vor evolua în deplasare sâmbătă, de la ora 13.00, pe terenul lui SCM Zalău, a 5-a clasată.

CA Oradea: Barabaș – Cr. Copil (69 M. Kovacs), C. Letan, D. Stan, L. Ioviță – G. Cherman, R. Gunie (82 Șt. Meșter) – A. Gheorghiță (69 D. Marina), Al. Lezeu, Fl. Chitaș (75 Fl. Porumb) – M. Hosu (82 D. Cîrjan). Antrenori: Florin Farcaș, Dorin Mihuț și Vlad Ghețe

Progresul Șomcuta Mare: D. Brumar – B. Pașca, C. Bud, T. Balmoș, Ad. Tarța, P. Szecui, R. Sima (69 R. Marian), B. Bușică, E. Piroska (61 Cr. Raicu), B. Jeler (69 G. Borode), P. Batin (73 B. Bîrle). Antrenor: Vasile Oană