În perioada 1-3 decembrie, elita powerlifting-ului românesc s-a reunit la Beiuș, urbea de pe Crișul Negru găzduind pentru a treia oară consecutiv Campionatul Național de împins din culcat, competiție desfășurată sub egida Federației Române de Powerlifting,  

La fel ca la precedentele ediții desfășurate la Beiuș – 2021 și 2022, sufletul Campionatului Național de Împins din culcat Clasic și Echipat (masculin și feminin), a fost multiplul campion național și medaliat european și mondial Ionuț-Florin Lupaș, cel care deține și președinția Asociației Județene de Powerlifting Bihor. La principalul eveniment sportiv care a avut loc la Beiuș în acest an au participat, pe lângă sportivii de top ai României, câteva nume mari din managementul sportiv bihorean și românesc: Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting, Dalma Pető, directoarea Clubului Sportiv Crișul Oradea sau reputatul antrenor Romeo Tulkos, președintele Asociației Județene de Kempo Bihor. În plus, după cum s-a întâmplat și la edițiile 2021 și 2022, Primăria municipiului Beiuș s-a numărat printre partenerii evenimentului.

Elementul de noutate al ediției din acest an a Campionatului Național de Powerlifting (Împins din culcat Clasic și Echipat) a fost legat de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități – 3 Decembrie, aceasta fiind marcată prin organizarea încă unei întreceri de nivel național, cea de tip Paralympics & Special Olympics, „o competiție cu încărcătură emoțională și devotament prin promovarea sportului pentru toți, sub egida Federației Române de Powerlifting”, după cum preciza Ionuț-Florin Lupaș.

În urma celor trei zile de concurs, au fost stabiliți câștigătorii ediției 2023 a Campionatului Național de Împins din culcat (Clasic și Echipat), aceștia fiind următorii:

Openul masculin

Clasic

Seniori:

Loc 1 - Popșa Silviu (CS UNIVERSITATEA din Alba Iulia)

Loc 2 – Caliani-Vainer Andrei-Iosif (CS IRON TEAM Ploiești)

Loc 3 - Irimie Andrei-Nicolae (CS UNIREA Alba Iulia)

Juniori 1:

Loc 1 - Preda Claudiu (CS IRON TEAM Ploiești)

Loc 2 - Bejenariu Paul (CS UNIVERSITATEA din Alba Iulia)

Loc 3 - Pista Mihai (CS CLUJ CRUSADERS)

Juniori 2:

Loc 1 - Turușan Adrian (CS IRON TEAM Ploiești)

Loc 2 - Marin Gabriel (CS IRON TEAM Ploiești)

Loc 3 - Bordea Sebastian (CS IRON TEAM Ploiești)

Masters 1:

Loc 1 - Popa Iustinian (CS CRIȘUL Oradea)

Loc 2 - Ciucă Valentin (CS CARBYNE STRENGTH București)

Loc 3 - Petrăchescu Adrian (CS CARBYNE STRENGTH București)

Masters 2:

Loc 1 - Szabo Iozsef (CS KING-DO LIONS Oradea)

Loc 2 - Stănescu Dan (CSM Roman)

Loc 3 - Bandol Cătălin (CSM Roman)

Echipat

Seniori:

Loc 1 - Irimie Andrei Nicolae (CS UNIREA Alba Iulia)

Loc 2 - Bejenariu Paul (CS UNIVERSITATEA din Alba Iulia)

Loc 3 - Lupaș Ionuț-Florin (CS CRIȘUL Oradea)

Juniori 1:

Loc 1 - Bejenariu Paul (CS UNIVERSITATEA din Alba Iulia)

Loc 2 - Hangan Cătălin (CS UNIREA Alba Iulia)

Loc 3 - Moise Cristian (CS IRON TEAM Ploiești)

Juniori 2:

Loc 1 - Bordea Sebastian (CS IRON TEAM Ploiești)

Loc 2 - Arion George (CS UNIVERSITATEA din Alba Iulia)

Loc 3 - Matei Rareș (CS BIHORUL Beiuș)

Masters 2:

Loc 1 - Cazacu Sorin (CS UNIVERSITATEA din Alba Iulia)

Loc 2 - Stănescu Dan (CSM Roman)

Loc 3 - Bandol Cătălin (CSM Roman)

Openul feminin

Clasic

Senioare:

Loc 1 - Zbârcea Diana (CS IRON TEAM Ploiești)

Loc 2 - Costea Iasmina (CS IRON TEAM Ploiești)

Loc 3 - Stroe Daniela (CS IRON TEAM Ploiești)

Junioare 2:

Loc 1 - Todorescu Bianca (CS UNIREA Alba Iulia)

Loc 2 - Iacob Jeasmina (CS ZAMOLXIS Alba Iulia)

Loc 3 - Oproiu Ana-Maria (CS IRON TEAM Ploiești) 

Echipat

Senioare:

Loc 1 - Todorescu Bianca (CS UNIREA Alba Iulia)

Loc 2 - Zbârcea Diana (CS IRON TEAM Ploiești)

Loc 3 - Stroe Daniela (CS IRON TEAM Ploiești)

Junioare 1:

Loc 1 - Cazacu Alexandra (CS UNIREA Alba Iulia)

Loc 2 - Zamfirescu Alexandra (CS UNIVERSITATEA din Alba Iulia)

Loc 3 - Cojocaru Teodora (CS UNIREA Alba Iulia)

Junioare 2:

Loc 1 - Todorescu Bianca (CS UNIREA Alba Iulia)

Loc 2 - Oproiu Ana-Maria (CS IRON TEAM Ploiești)

Loc 3 - Cuemjiev Bianca  (CS IRON TEAM Ploiești)

Openul Paralympics

Loc 1 - Marin Gabriel-Sebastian (CS IRON TEAM Ploiești)

Loc 2 - Canda Petru (CS UNIREA Alba Iulia)

Loc 3 - Moldoveanu Adrian (CS IRON TEAM Ploiești)