În perioada 22-28 august, Oradea va găzdui la Casa Tineretului Campionatul Mondial de Powerlifing pentru juniori și masters cu participarea unor sportivi din 30 de ţări. O astfel de competiţie este organizată în premieră în România.

 

Evenimentul a fost anunţat într-o conferință de presă desfășurată la Hotel Continental, la care au participat luxemburghezul Gaston Parage, președintele Federației Internaționale de Powerlifting, Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting și Alin Tomuș, directorul competiției, precum şi bihoreanul Florin Ionuț Lupaș – multiplu campion național la categoria +120 kg.

„Este o mare onoare pentru mine să fie prezent aici. Este o bucurie să observ că România și Federația Română de Powerlifting organizează acest campionat și am venit să mă asigur că totul este în regulă din punct de vedere organizatoric. Sunt sigur că este începutul unei frumoase colaborări. Din ce am văzut, Oradea este un oraș frumos care merită vizitat și abia aștept să revin la Campionatul Mondial”, a declarat Gaston Parage.

Din 2012, de când Parage a preluat președinția Internațional Powerlifting Federation, numărul țărilor afiliate a crescut de la 90 la 135. Powerliftingul este un sport în care se ridică greutăți în trei stiluri diferite: genuflexiuni, împins din culcat și îndreptări.

„Îi mulțumesc domnului președinte Parage că a avut încredere să ne acorde organizarea acestui Campionat Mondial, în premieră în România, într-o perioadă cu multe restricții pandemice. Eforturile sunt foarte mari, atât din punct de vedere financiar cât și uman. Mă bazez pe oamenii cu care lucrez că vom reuși să ne ridicăm la nivelul așteptărilor. Resursa umană este foarte importantă. Beneficiem de sprijin din partea unor firme private, dar vom fi ajutați și de Ministerul Tineretului și Sportului. Într-un context financiar dificil, MTS sprijină organizarea în România a Campionatelor Mondiale și Europene de către 17 federații sportive. Așteptăm să semnăm contractul de finanțare și să vedem cuantumul sumei cu care am fost eligibili”, a  precizat Ovidiu Pănăzan.

Categoriile de vârstă sunt juniori mici (14-18 ani), juniori mari (19-23 de ani), masters 1 (40-49 de ani), masters 2 (50-59 de ani), masters 3 (60-69 de ani), masters 4 (fără limită de vârstă). România va avea în concurs 14 sportivi la juniori și 7 la masters, masculin și feminin.