Faptul că Oradea este cel de-al doilea centru la nivel naţional în acest sport este demonstrat de numărul turneelor organizate şi de amploarea acestora. Astfel, o nouă ediţie, cea de-a 6-a, a Cupei „Black and White”, se va desfăşura de mâine şi până duminică în incinta clubului care dă numele acestui turneu, fosta clădire a fabricii Mioriţa de pe strada Moţilor nr. 2.

La fel ca ediţia anterioară, şi aceasta va avea caracter internaţional, mai mulţi jucători de top din Ungaria răspunzând prezent invitaţiei făcute de către organizatori. Unul dintre oamenii de care depinde relaţia strânsă cu jucătorii maghiari este Istvan Feher, care va conduce ediţia din acest an după ce la precedentele l-a sprijinit pe Avram Sorin, cel care a coordonat până în prezent concursurile orădene. „De 5 ani particip la toate evenimentele organizate în acest club. Sorin Avram, fostul promotor, nu mai are timp pentru a mai face asta, dar va participa în calitate de concurent”, a declarat Istavan Feher. Printre jucătorii de top prezenţi în concurs se vor număra Rareş Sinca (Bucureşti), Pal Vantara (Budapesta), Varga Peter (preşedintele federaţiei maghiare), Paul Croitoru (Bucureşti) sau Marius Ancuţa (comentator Eurosport). Alături de aceştia va concura şi Eduard Riţi (Braşov), un jucător de doar 11 ani dar care „va pune probleme” este de părere Cosmin Giura.

 

Participaţi din 10 oraşe

Tabloul principal cuprinde 32 de participanţi din oraşe precum Arad, Baia Mare, Bucureşti, Braşov, Piteşti, Craiova, Cluj-Napoca sau Budapesta. Aceştia vor fi reprartizaţi în 8 grupe a câte 4, primii 2 clasaţi urmând să se califice pe tabloul de 16, eliminatoriu. Competiţia, pentru care taxa de participare este de 120 de lei, va debuta mâine, la ora 10.00, şi se va încheia odată cu finala care este programată să înceapă duminică, în jurul orei 14.00. Fondul de premiere, asigurat în special de Consiliul Judeţean Bihor, Holcim, Fecher şi Agroind Cauaceu este de 5.000 de lei, 32% din această sumă urmând să îi revină câştigătorului, iar 16% finalistului. Referitor la aspectul financiar, organizatorii au declarat că jucătorii nu au drept motiv principal pentru participare valoarea premiilor, cât valoarea competitorilor. Meciurile din faza grupelor se vor juca după sistemul „primul la 3”, în timp ce finala va fi adjudecată de cel care va ajunge primul la 4 jocuri câştigate.

 

„Vrem să promovăm snookerul în rândul tinerilor”

Scopul principal pentu care organizatorii pun în scenă asemenea competiţii este de a atrage cât mai mulţi tineri către acest sport. „Mă interesează să promovăm snooker-ul în rândul tinerilor, iar în sensul acesta vom încerca, cel puţin semestrial, să invităm persoane de renume care au capacitatea să creeze emulaţie”, a mai spus Cosmin Giura. Pe de altă parte, Iacob Hadrian, unul dintre cei doi capi de serie orădeni, a vorbit despre calităţile necesare pentru a practica acest sport. „Este un joc mult mai greu decât se vede la televizor. E despre alegeri corecte, o luptă psihologică cu tine însuţi, care, pentru a putea face performanţă, trebuie început la vârsta de 7-10 ani. Este nevoie de foarte multe ore de antrenament, precum şi de o putere de concentrare deosebită”, a declarat campionul Oradiei din 2016. Acesta a mai afirmat că „în România acest sport se află în faza pionieratului la fel ca în toate ţările din sud-estul Europei. Din ţara noastră, doar doi jucători au forţa să se bată la toate turneele importante de amatori din Europa, dar şi aceştia sunt juniori”. Aşadar, iubitorii acestui sport şi nu numai sunt aşteptaţi să vadă pe viu un regal de snooker, intrarea spectatorilor fiind liberă.