CSM CSU Oradea - U BT Cluj-Napoca 82-78 - Au învins din nou marea rivală
Campioana României la baschet masculin a fost învinsă pentru a doua oară în Arena „Antonio Alexe” în actuala ediţie a Ligii Naţionale. La capătul unei partide în care s-a aflat la conducere în cea mai mare parte a timpului, CSM CSU s-a impus 82-78 (20-20, 23-19, 17-18, 22-21) şi va intra în playoff cel puţin de pe locul al 4-lea, chiar dacă mai este o etapă de disputat.
Succesul cu U BT Cluj face ca formaţia orădeană să-şi asigure matematic clasarea cel puţin pe locul al 4-lea cu o etapă înaintea terminării sezonului regulat. Această poziţionare poate fi îmbunătăţită în eventualitatea unui succes în ultima rundă, în deplasare, cu Steaua Bucureşti. Cu Martin Zeno având o evoluţie ştearsă în confruntarea cu echipa campioană, Kris Richard a fost vioara întâi, realizând cea mai bună evoluţie stagională. Americanul a fost cel mai bun baschetbalist al partidei, acesta înscriind, în acelaşi timp, şi cel mai mare număr de puncte (27) de când a ajuns în oraşul de pe Crişul Repede. Prestaţii solide au avut şi Vaidas Kariniauskas, din nou foarte bun împotriva fostei echipe, şi Goran Gajovic, tot mai prezent în jocul echipei de la meci la meci.
S-au aflat la conducere începând cu minutul 7
Startul de meci a aparţinut clujenilor care s-au desprins la 9 puncte (14-5) în minutul 4. A urmat revenirea în forţă a gazdelor care au reuşit un parţial de 13-2, întorcând, astfel, rezultatul în următoarele 4 minute (18-16 în minutul 8). Primul sfert s-a terminat la egalitate, 20-20. Au urmat 24 de minute în care Oradea nu a mai fost condusă nici măcar o dată. La jumătatea secvenţei decisive, băieţii pregătiţi de Mihai Silvăşan reveneau în avantaj (71-67), iar cei aproape 2.000 de suporteri începeau să aibă emoţii cu privire la deznodământul partidei. Totuşi, cu o determinare aparte, roş-albaştrii au reuşit să se apere exemplar şi să se impună, în cele din urmă, la 4 puncte diferenţă, echilibrând, astfel, balanţa întâlnirilor directe din campionat (2-2). Cu toate acestea, deşi cele două echipe sunt despărţite de doar un punct, ultima rundă nu mai poate schimba nimic în ceea ce priveşte ocupanta locului al doilea. Chiar dacă U BT va pierde la Sibiu, iar Oradea se va impune la Bucureşti în faţa Stelei, CSM CSU nu poate urca pe locul al doilea din cauza coşaverajului inferior (-5 puncte).
Bătălia pentru locul al treilea
Sala de sport „Mihai Viteazul” din Capitală va găzdui mâine, cu începere de la ora 17.00, bătălia pentru locul al treilea dintre Steaua Bucureşti şi CSM CSU Oradea. Cele două formaţii se află la egalitate de puncte (52), astfel că cea care se va impune va termina pe podium sezonul regulat din Liga Naţională. Rămâne de urmărit dacă cele două echipe sau una dintre ele va avea vreo strategie anume în acest joc în condiţiile în care se cunosc ocupantele locurilor 5 şi 6, BC Timişoara şi BCM U Piteşti. În confruntările directe, echipa clubului militar se află în avantaj, Steaua impunându-se în 2 dintre cele 3 dueluri din campionat. Ultimul joc a avut loc în Arena „Antonio Alexe”, formaţia din Capitală câştigând 82-68 o partidă pe care a controlat-o de la un capăt la altul. Runkauskas, Flowers şi Taylor au fost principalii artizani ai acelui succes pentru echipa bucureşteană. Aşadar, în condiţiile în care Cristian Achim îşi va respecta principiul pe care mereu îl invocă, acela că echipa sa joacă orice meci la victorie, staff-ul tehnic va trebui să ia măsuri pentru a bloca principale arme ale bucureştenilor.
CSM CSU Oradea: Nicolescu, Denison 8 (1×3p), Kariniauskas 19 (3), Valeika 6, Richard 27 (4), B. Țîbîrnă 1, Mandache 6, Gajovic 11 (3), Zeno 4. Nu au jucat: T. Fometescu, Lázár, Meluț.
Antrenor: Cristian Achim. Asistenți: Milan Mitrovic, Marius Marinău.
U BT Cluj-Napoca: Kuti 2, Barro 12, Watson 7, Sakic 14 (1), M. Lapornik 10 (2), Török 9 (2), Calnicenco, Rasic 4, Kromah 17 (2), Drungilas 3. Nu au jucat: Berculescu, Abu Teir.
Antrenor: Mihai Silvășan.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.