Oradea și Cluj-Napoca se vor afla din nou față în față în finala Ligii Naționale de baschet masculin după cea disputată în urmă cu doi ani atunci când echipa de pe Someș a reușit să se impună cu scorul general de 3-2. De această dată sistemul de joc va fi „cel mai bun din 7 meciuri”. Jocul 1 se va disputa duminică, 14 mai, de la ora 17.00, la Oradea Arena.

Bihorenii au făcut un sezon competițional intern excelent, apropiat de perfecțiune în Liga Națională acolo unde au cedat doar în 2 partide, iar asta le-a permis să termine în premieră sezonul regulat pe locul întâi. Pentru a ajunge în finala campionatului, Oradea a trecut în playoff atât de SCM Timișoara cât și de CSU Sibiu în minimum de meciuri (3-0 la general) arătându-le clujenilor, care pe plan continental au evoluat în puternica Eurocup, că vor avea în față un oponent extrem de solid. Așadar Oradea a câștigat fiecare din ultimele 6 meciuri, o singură dată, la Timișoara, având nevoie de prelungiri pentru a se impune. În rest, victoriile lor au fost la cel puțin 10 puncte diferență. Cele două eșecuri din campionatul intern, primul, contabilizat în debutul sezonului cu SCM Timișoara, pe care îl putem cataloga ca accident, și cel de-al doilea, înregistrat în ultima etapă a campionatului, chiar cu U BT, adversara din finală, în deplasare, partidă cedată cu scorul de 94-79. Așadar Oradea a arătat că se află într-o formă sportivă excelentă iar în plus, va evolua pe propriul teren, la Oradea Arena, acolo unde este invincibilă în această ediție de campionat intern și va avea alături o sală arhiplină.

Oaspeții au experiența jocurilor din Eurocup

Formația pregătită de către Mihai Silvășan dispune de un lot de jucători de certă valoare iar asta i-a permis să activeze în puternica competiție Eurocup la fel cum o va face și în sezonul viitor. Pe plan intern, clujenii au fost aproape la același nivel cu bihorenii. Probabil doar auto-suficiența a făcut ca aceștia să aibă două sincope complet neașteptate în sezonul regulat așa cum a fost și cea din semifinale, în deplasare, cu Rapid București, acolo unde au pierdut incredibil, la 20 de puncte diferență, scor 106-86. Așa cum am făcut cu eșecul orădenilor din meciul cu SCM Timișoara, la fel vom face și cu această înfrângere a clujenilor cu Rapid și o vom introduce la capitolul accidente. Exceptând această înfrângere cu Rapid, U BT a câștigat precedentele 7 partide demonstrând astfel că, la rândul ei, este o echipă extrem de puternică aflată într-o bună formă sportivă. Pentru a ajunge în finală, alb-negrii au eliminat pe SCM Craiova, în minimum de meciuri, și pe Rapid București, cu scorul general de 3-1.

Statistică meciuri directe

Trei confruntări directe au avut loc în acest sezon competițional între cele două echipe. U BT Cluj-Npoca s-a impus 78-65 în finala Cupei României disputată la Constanța și 94-79 în meciul jucat în campionat pe propriul teren. CSM CSU Oradea a obținut o singură victorie, scor 82-74, în fața propriilor suporteri, după un meci cu mari probleme de ordin disciplinar în care Guzman, jucătorul clujenilor, efectiv și-a pierdut rațiunea încercând să intre în sală cu o rangă pentru a-și face dreptate. Scorul general dintre cele două echipe este 2-1 pentru U BT, fapt care arată că aceste două formații sunt de departe cele mai puternice din Liga Națională. Așadar față în față se vor afla, în mod evident, având în vedere parcursul intern din acest sezon competițional, cele mai puternice echipe de baschet masculin din România.