CSM CSU Raiffeisen Oradea - Aliaga Petkimspor Izmir - Meci decisiv pentru calificare
Partidă cu caracter decisiv pentru accederea în Top 16 din FIBA Europe Cup în această seară la Oradea Arena. La egalitate de puncte (9), CSM CSU Oradea şi Aliaga Petkimspor Izmir îşi dispută primul loc în grupa C, calificant în faza următoare, de la ora 19.00, în direct pe Digi Sport 3 şi Prima Sport 3.
Şi şase dintre cele zece locuri 2 merg mai departe, în funcţie de punctaj şi de coşaverajul general. În ierarhia locurilor secunde, CSM CSU se află pe poziţia a doua, cu 4 victorii şi o înfrângere şi cu un coşaveraj +33, dar situaţia s-ar putea schimba radical după rezultatele din runda finală şi ar fi riscant să stea la mâna rezultatelor. În schimb, gruparea turcă, este ca şi şi calificată şi în cazul unei înfrângeri la Oradea, fiind beneficiara unui coşaveraj foarte bun după ce etapa trecută a surclasat campioana Ciprului, AEK Larnaca (101-58).
Singura înfrângere a orădenilor în această grupă a fost înregistrată la Izmir, 73-84, în rest înregistrând duble victorii asupra Coronei Braşov şi AEK Larnaca.
Formaţia turcă vine după o înfrângere la limită în campionatul intern, 74-76, pe terenul lui Bursaspor, echipă angrenată în Liga Campionilor.
Cu opt victorii din tot atâtea partide în Liga Naţională, CSM CSU Oradea forţează a şaptea califcare consecutivă între primele 16 echipe ale FIBA Europe Cup în faţa favoritei grupei C, care are în componenţă doi baschetbaliști nigerieni, doi americani, un olandez, un britanic, un lituanian și un leton.
Antrenorul Cristian Achim s-ar putea baza de această dată şi pe Emmanuel Nzekwesi, care n-a mai jucat din 25 octombrie din cauza unei leziuni musculare.
Este cel de-al 15-lea meci susținut de formația antrenată de Cristian Achim în compania unui adversar din Turcia, primul disputându-se în 2013, la Gaziantep, încheiat cu victoria CSM-ului, scor 74-59. Bilanțul general al meciurilor este uşor nefavorabil orădenilor, 6-8. În calitate de gazdă, echipa roş-albastră a câştigat trei din cele şapte partide de la Oradea.
CLASAMENT GRUPA C
1. Aliaga Petkimspor – 4 victorii /1 înfrângere
-------------------------------------------------------------------
2. CSM CSU Raiffeisen Oradea – 4/1
-------------------------------------------------------------------
3. Petrolina AEK Larnaca – 2/3
4. CSM Corona Brașov – 0/5.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.