Finalul săptămânii trecute a avut darul să ofere publicului șteian, mare cunoscător, dar și iubitor al voleiul, un adevărat derby bihorean în care anticipațiile unei partide spectaculoase a avut „acoperire” printr-o evoluție superbă a ambelor echipe. 

 

Ocupantele locurilor 3 și 2 în Seria H, din cadrul campionatului național Divizia Cadeți Feminin, CSȘ „Avram Iancu” Ștei și LPS Bihorul Oradea –  din care mai fac parte ACS Viitorul Borș, liderul seriei, precum și LPS Cluj Napoca, dar și CS Victoria Nădlac – au oferit faze deosebit de spectaculoase într-o întâlnire în care suspansul a fost la el acasă. Orădencele au început în forță meciul și au preluat conducerea având un avantaj liniștitor care le-a permis să-și adjudece primul set, 21-25.

Setul 2, (categoric, psihologic al partidei, după deznodământul final) cel mai frumos și cel  mai disputat, a fost plin de dramatism. S-a mers „minge la minge”, cu un ușor avantaj pe final pentru orădence, 20-22, însă șteiencele, „împinse” de o galerie formidabilă au reușit egalarea, dar și o ușoară desprindere, 23-22. Din acest moment s-a jucat foarte prudent, iar șansa a fost de partea vizitatoarelor, 26-28. Hotărâte să relanseze partida, șteiencele încep setul al treilea în forță, 5-1, 8-2, 10-6, dar oaspetele se „agață” de orice minge, reușind un final de set, și de meci, aproape fără greșeală, iar tabela a „înghețat” la 20-25, consfințind victoria orădencelor. A fost un meci în care, așa cum am mai afirmat, spectacolul a fost la mare înălțime cu servicii puternice, și precise, atacuri în forță, alternate cu mingi „puse”, cu blocaje, cu mingi recuperate și cu multe „raliuri” care, toate la un loc, au făcut o bună propagandă  acestei minunate discipline sportive.

Antrenorul oaspetelor, prof. Rodian Achimescu, a declarat: „Sunt bucuros și le felicit pe fete, au făcut un joc de echipă complet, prin care au reușit să se impună în fața ambițioasei echipe a Șteiului. Este, poate, cea mai bună partidă a lor, în care s-au încurajat continuu și s-au suplinit în momentele cheie. De fapt, aici cred eu că s-a făcut diferența, la factorul tactic, dar mai ales la cel mental. E o victorie de moral pentru ele, trebuia să vină, o așteptam, am pregătit meciul foarte bine și voleiul ne-a răsplătit. Suntem în grafic si vom  aștepta cu încredere derby-ul campionatului, din 6 martie, când vom lupta pentru locul 1 cu echipa din Borș”.

CSȘ „Avram Iancu”Ștei: Moș Roberta-căpitanul echipei, Gruie Georgia, Petris Maria, Carțis Daria, Balaj Giulia, Rosenfeld Maya Bugle, Știole Iulia, Veseli Carina, Luca Daria, Tulbure Andreea, Gruie Anamaria, Ținte Andrea. Antrenor: Prof. Răzvan Fărcanea.

LPS Bihorul Oradea: Alexia Racolța-căpitanul echipei, Maria Pruncuț, Melinda Biro, Catinca Bogdan, Diandra Câmpeanu, Aida Anca, Larisa Deac-libero, Victoria Florea, Bianca Florea, Cristiana Croitoru, Ana Almășan, Ania Bronț.

Antrenor: Prof. Rodian Achimescu