CSU Medicina CNUE Târgu Mureș - CSU Oradea - Meci imposibil cu liderul campionatului
Voleibalistele de la CSU Oradea vor evolua în deplasare în cadrul etapei a 6-a din Seria Vest a Diviziei A2 împotriva celei mai puternice echipe a campionatului. Partida se va disputa mâine, de la ora 14.00, în Sala Polivalentă din Târgu Mureș.
Puține spre deloc sunt argumentele formației orădene pregătite de către Mariana Szabo în acest meci extrem de dificil pe care îl va disputa în compania singurei echipe cu victorii pe linie care nu doar că și-a câștigat fiecare joc, ci a făcut-o și în minimum de seturi acumulând astfel 12 puncte. Echipa din Târgu Mureș a stat în runda precedentă, iar în urmă cu două etape a obținut o victorie clară, pe terenul echipei CSU Poli Timișoara, formație care a reușit să câștige în urmă cu o săptămână chiar la Oradea în meciul cu bihorencele. Acest duel studențesc din vestul țării a fost extrem de disputat, fiind necesară disputarea setului decisiv pentru desemnarea învingătoarei. Mai mult, orădencele au început excelent partida adjudecâmdu-și primele două seturi. Din păcate însă continuarea a fost catastrofală, elevele Marianei Szabo Alexi cedându-le pe următoarele trei. „Din păcate echipa oaspete a revenit în meci și și-a adjudecat victoria în decisiv grație unui serviciu si joc colectiv mai bun în atac. Sperăm să ne mobilizăm în jocurile următoare și să remediem greșelile”, a transmis cei de la CSU Oradea imediat după înfrângerea suferită acasă, cu CSU Poli Timișoara. Eșecul din partida cu formația bănățeană a fost cel de-al 3-lea stagional suferit în 5 meciuri disputate. Cu un asemenea bilanț, orădencele ocupă doar locul al 4-lea în campionat, cu 8 puncte acumulate, după mai multe sezoane în care nu se punea problema ca fetele noastre să se claseze mai jos de locul al doilea. Așadar un debut de sezon nereușit, iar în acest context este greu de crezut că fetele de la CSU Oradea vor putea face un rezultat bun în partida de mâine, cu liderul invincibil al campionatului. Dar în sport totul e posibil.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.