Handbaliștii orădeni susțin la sfârșitul acestei săptămâni, mai exact duminică, 29 septembrie, cu începere de la ora 17.00, în Sala Constantin Jude din Timișoara, partida contând pentru etapa a 3-a din Seria A a Diviziei a împotriva echipei CSU Politehnica din localitate. Intrarea spectatorilor va fi liberă.

Formația bihoreană, liderul campionatului după două runde jucate, nu ar trebui să aibă nicio emoție în această deplasare din orașul de pe Bega. Startul de sezon a arătat că echipa pregătită de către Cosmin Liberț se află la un nivel valoric foarte bun pentru eșalonul al doilea obținând două victorii categorice în primele două etape. În deschiderea sezonului din liga a doua, bihorenii au învins la 17 goluri diferență, scor 39-22, în deplasare, pe CSU Târgu Jiu, iar în etapa a doua a dispus 38-24, acasă, de Universitatea Craiova, asta după ce încă de la pauză ai noștri aveau un avantaj de 14 goluri. Un detaliu important, considerăm noi, este faptul că formația bănățeană a pierdut clar, scor 37-28, în deplasare, singurul meci disputat până la acest moment în compania Universității Craiova, adversar pe care roș-albaștrii efectiv l-au spulberat. În aceste condiții este greu de crezut că echipa din Timișoara ar putea să îi ridice probleme redutabilei formații orădene. CSU Poli ocupă, provizoriu, locul al 5-lea în ierarhie având doar un singur meci disputat.

Celelalte meciuri ale etapei a treia, care se dispută tot duminică, sunt: CSU Târgu Jiu – CSM Reșița și U Craiova – Unirea Sânnicolau Mare. U Cluj va sta în această rundă.

Clasament: 1. Oradea 6p (+31), 2  Cluj 6p (+21), 3. Craiova 3p (-5), 4. Târgu Jiu 3p (-16), 5. Timișoara 0p (1 joc), 6. Reșița 0p (1 joc), 7. Sânnicolau Mare 0p.