Formaţiile bucureştene Dinamo şi Rapid vor fi capi de serie la tragerea la sorţi a primului tur preliminar al Cupei UEFA, sezonul 2006/2007, care va avea loc mâine, de la ora 14.30, la Nyon. Dinamo sau Rapid contra lui Andone? Printre posibilele lor adversare figurează formaţia Omonia Nicosia, antrenată de fostul tehnician dinamovist Ioan Andone. La tragerea la sorţi vor fi incluse în urne 70 de echipe, împărţie pe trei grupe geografice, Sud-Mediteraneană, Central-Estică şi Nordică. Din Grupa Sud-Mediteraneană fac parte şi reprezentantele României, Rapid şi Dinamo, care vor întâlni câte una dintre următoarele echipe: Omonia (Cipru), FC Koper (Slovenia), FK Vardar şi FK Makedonija Skopje (ambele Macedonia), NK Orasje (Bosnia-Herţegovina), KF Tirana şi Dinamo Tirana (ambele Albania), FC Hibernians şi Sliema Wanderers (ambele Malta), FC Rangers (Andorra) şi Murata (San Marino). Calitatea de cap de serie şi împărţirea geografică a echipelor făcută de UEFA au scos din calea românilor formaţii mai puternice, cum ar fi Litex Loveci, ŢSKA Sofia şi Lokomotiv Sofia (toate trei din Bulgaria), Young Boys Berna şi FC Basel (ambele Elveţia), Artmedia Bratislava (Slovacia), ultimele două participante sezonul trecut în grupele Ligii Campionilor, Brondby (Danemarca), Roeselare (Belgia) şi Zaglebie Lubin (Polonia). Cele două manşe ale turului întâi preliminar vor avea loc pe 13 şi 27 iulie. Al doilea tur preliminar se va disputa pe 10 şi 24 august, câştigătoarele urmând să se califice în turul întâi, ce va avea loc în luna septembrie. Farul Constanţa, reprezentanta României în Cupa UEFA-Intertoto, ar putea ajunge în turul doi preliminar al Cupei UEFA, dacă va trece de Pobeda Prilep şi de următoarele două tururi din Intertoto. Posibilii adversari ai Stelei Tot vineri, de la ora 13.00, la Nyon, va avea loc şi tragerea la sorţi a partidelor din al doilea tur preliminar al Ligii Campionilor. Steaua, campioana României, va intra în competiţie în turul doi preliminar, în care este cap de serie. Formaţia română îşi va afla adversara sau întâlnirea din turul întâi preliminar care o va decide. Cele trei echipe calificate direct în turul doi, care nu au statutul de cap de serie, sunt Mlada Boleslav (Cehia), Ruzomberok (Slovacia) şi Austria Viena (Austria). Acestea sunt cele mai puternice formaţii pe care steliştii le-ar putea întâlni în turul doi preliminar. Dacă va avea şansa să evite aceste echipe, Steaua ar urma să întâlnească una din învingătoarele următoarelor meciuri: NK Gorica (Slovenia) - FC Shakhtyor Soligorsk (Belarus); Myllykosken Pallo-47 (Finlanda) - Cork City FC (Irlanda); Apollon Limassol FC (Cipru) - KS Elbasani (Albania); NK Siroki Brijeg (Bosnia) - FC Pyunik (ARM); FH Hafnarfjördur (Islanda) - FC TVMK Tallinn (Estonia); FHK Liepajas Metalurgs (Letonia) - Linfield FC (Irlanda de Nord); FC Sheriff Tiraspol (Moldova) -The New Saints FC (Ţara Galilor); FC Sioni Bolnisi (Georgia) - FK Baku (Azerbaidjan); FK Ekranas (Lituania) - F91 Dudelange (Luxemburg); Birkirkara FC (Malta) - FK Aktobe (Kazahstan); FK Rabotnicki (Macedinia) - B36 Torshavn (Feroe). Turul întâi preliminar al Ligii Campionilor va avea loc pe 11/12 şi 18/19 iulie, iar al doilea pe 25/26 iulie şi 1/2 august.