Erik Lincar după victoria scăpată printre degete - „Rămânem aceeaşi echipă naivă”
Remiza din primul joc oficial l-a dezamăgit pe Erik Lincar. Antrenorul FC Bihor a evidenţiat atitudinea jucătorilor săi, dar şi lipsa de concentrare în momentele importante ale partidei.
„Spuneam că o să fie un campionat destul de echilibrat și greu și vedeți câte probleme poate am avut și noi astăzi (n.r. – sâmbătă), deși cred că am avut posibilitatea în multe momente, mai ales în prima repriză, să majorăm scorul și să fim poate mult mai liniștiți. O echipă care are anumiți jucători buni, care ne-au creat probleme și aici pot să-l remarc și pe Grădinaru, în partea stângă, plus atacantul Câmpan, foarte mobil. Puteam gestiona mult mai bine jocul, dar din păcate și poate evoluția unor jucători de ai noștri n-a fost la cel mai înalt nivel. Am avut meciul la îndemână. În prima repriză ne-am creat ocazii importante și trebuia să marcăm mai mult pentru a ne face finalul de joc mai ușor. Din păcate, nu am reușit acest lucru și am fost taxați”, a declarat Erik Lincar, care s-a declarat uluit de uşurinţa cu care FC Bihor a fost surprinsă la golul egalizator al oaspeţilor.
„Totuși, să primești gol într-o situație de genul ăla mi-e greu să înțeleg, pentru că, dacă stau să analizez, aveam o linie de patru cu experiență, aveam trei mijlocași centrali cu experiență, nu e permis. Din păcate rămânem aceeași echipă naivă care nu știe să-și obțină punctele, deși muncește. N-am ce să le reproșez băieților că nu muncesc, că nu vor…sunt dedicați, doar că până la urmă finalitatea acestui efort ar fi să obțină și cele trei puncte. Golul pe care l-am primit în minutul 84 mi-e greu să-l diger. De mult n-am mai luat așa gol într-o situație în zonă laterală și țipam de pe margine înnebunit că sunt doi jucători singuri în zonă centrală. Și aici, totuși, avem jucători cu experiență care nu aveau informația ce se întâmplă în spatele lor și toți se uitau doar la minge. Soarele, căldura, poate pe unii i-a doborât mai mult decât pe alții”, consideră Erik Lincar, care speră în revenirea rapidă a lui Dragoș Tescan și Paul Antoche, dar și la alte transferuri.
„Analizăm în continuare piața și căutăm cele mai bune soluții. Nu vrem însă să aducem jucători doar de dragul transferurilor, ci doar fotbaliști care pot crește nivelul echipei și ne pot ajuta pe termen lung”, a conchis Lincar.



Ass cum ți-ai bătut și îți bați joc de copii bihoreni așa te răsplătește Dumnezeu!Este doar începutul! Urmează și alte lovituri domnul mare antrenor anti bihoreni!!!