FC Bihor a eclipsat Luceafărul!
Stadion: "Iuliu Bodola"
Gazon: bun
Spectatori: aproximativ 500
Marcatori: Lupaşcu 19, Andor 38, Lukacs 45, Andronic 47, Balla 70, Lobonţ 79, Sanda 86
Remarcaţi: Lupaşcu, Lukacs, Balla, Lobonţ / -
Cartonaşe galbene: Filip 51 / O. Ghilea 34, Jude 54, Iova 65
FC Bihor: Fildan - Ţârcă (60 Letan), Muscă (46 Cosma), Tânc (46 Ambruş), Kelemen (46 Dianu) - Opriceană (46 A. Achim), C. Străuţ (46 Filip), Bucur (70 Lobonţ), Andor (46 Balla) - Lukacs (46 Andronic, 65 S. Ban), Lupaşcu (46 Sanda). Antrenor principal: Ioan Petcu.
Luceafărul: Goia - Jude, Magda, Giura, S. Cipău - Ianc, O. Ghilea, Codoban, Briciu - Dumiter, Neaga. După pauză au mai intrat: Lazea, Gheţe - Toseschi, Iova, Bulz, Crişan, Ember, Grosu, Monenciu, Kiss Erwin. Antrenor principal: Florin Fărcaş.
Arbitri: Marius Omuţ - la centru, Carmen Neagu şi Călin Putyer - asistenţi.
Aşteptat cu interes de microbiştii orădeni, meciul de verificare dintre FC Bihor şi Luceafărul Oradea s-a încheiat cu un scor neverosimil. "Roş-albaştrii" au tratat partida ca pe una oficială şi s-au impus cu 7-0 în faţa unei nou promovate în Liga a III-a, care a avut o prestaţie sub aşteptări.
Cu câteva zile înainte, Luceafărul a surclasat (8-1) colega de serie FC Zalău, dar marţi seara gruparea orădeană a fost readusă cu picioarele pe pământ de un adversar mai rutinat şi valoros. FC Bihor a făcut abstracţie de faptul că dispută un amical şi a dat dovadă de seriozitate şi disciplină tactică pe toată durata întâlnirii, ceea ce nu a fost valabil în cazul mai tinerilor jucători ai Luceafărului, care parcă s-au culcat pe-o ureche după victoria repurtată în dauna sălăjenilor.
Echipa pregătită de Florin Fărcaş a rezistat ceva mai mult de un sfert de oră încercărilor gazdelor de a marca. Până în minutul 19, când Lukacs a pătruns în careu, a "întors" mingea pentru Lupaşcu, care a şutat fără speranţe pentru Goia din 10 metri (1-0). Oaspeţii au ripostat prin Codoban (27) - pe lângă poartă de la 18 metri, şi Neaga (33) - şut slab din 10 metri după ce l-a depăşit uşor pe Kelemen, dar golul a căzut tot în poarta lui Goia. La originea lui a fost tot Lukacs, care, altruist, i-a pasat lui Andor (38) şi mijlocaşul a finalizat din mijlocul careului (2-0). În ultimele momente ale reprizei, Lukacs (45) şi-a încununat prestaţia foarte bună cu o execuţie din 18 metri, în urma căreia mingea s-a dus la vinclu (3-0).
După pauză au fost efectuate schimbări multe în ambele echipe, dar aspectul jocului a rămas acelaşi. Amfitrionii au continuat să joace combinativ şi în viteză. Mai mult, intrarea lui Balla a adus un plus de fantezie şi tehnicitate în jocul lor.
Imediat după reluare, Andronic (47) a majorat avantajul cu un şut din 12 metri la colţul lung (4-0). Pe contraatac, Ember (62) a avut şansa golului de onoare, însă a trimis slab la colţul scurt şi Fildan a respins în corner. La rampă a ieşit apoi micuţul Balla, care a arătat că ştie nu doar să dribleze foarte bine, ci şi să marcheze cu capul la o centrare a lui A. Achim (5-0).
O altă surpriză plăcută, Lobonţ (79), şi-a făcut repede simţită prezenţa în teren, finalizând din 4 metri o pasă a inepuizabilului Balla, după ce a driblat şi portarul (6-0). Nici Sanda (86) nu s-a lăsat mai prejos, surprinzându-l pe Gheţe cu un şut sec din 12 metri (7-0).
Chiar şi la un asemenea scor ar fi hazardant de făcut prea multe aprecieri pe seama jocului, mai ales că ambele grupări sunt într-o fază incipientă a pregătirilor şi un meci amical nu seamănă deloc cu unul oficial. De remarcat, însă, atitudinea, efortul generos al "roş-albaştrilor", precum şi uşurinţa cu care aceştia ajung în faţa porţii şi finalizează ocaziile. În schimb, Luceafărul, altfel o formaţie cu destui jucători talentaţi, a arătat lacune serioase mai ales în defensivă şi la mijlocul terenului, în ciuda achiziţiilor făcute în acestă pauză competiţională.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.