FC Bihor - FC Argeş - Duel pentru grupe cu un adversar în criză
Cu speranţe mari la Liga a II-a, FC Bihor joacă astăzi împtriva unui adversar de tradiţie din acest eşalon, cu aspiraţii de revenire rapidă în prima divizie. Meciul decisiv pentru calificarea în grupele Cupei României se dispută pe Stadionul Iuliu Bodola, de la ora 17.00 (DigiSport1, Prima Sport1).
Obiectivul primordial ar fi campionatul, dar FC Bihor are toate motivele să-şi dorească o calificare spectaculoasă în următoarea fază a Cupei, în care vor intra şi restul echipelor din Liga I. Joacă partida cu argeşenii cu un public numeros alături, avid de fotbal de calitate, calificarea este răsplătită cu 8.000 de euro, iar în grupe fiecare punct mai aduce 4.000 de euro plus că reţeta financiară ar fi suplimentată din vanzarea biletelor la meciurile de pe teren propriu. Roş-albaştrii înfruntă o echipă în criză de rezultate, fără victorie în primele patru etape din Liga a II-a, în care a înregistrat trei egaluri şi un eşec, sinonim cu renunţarea la antrenorul principal Alexandru Pelici. Jocul de la Oradea, văzut de piteşteni ca un prilej de redresare, a fost pregătit de secundul acestuia, Eugen Beza. „Întâlnim un adversar de nivel inferior, cu o istorie în fotbalul românesc, o echipă bună, o formație care în ultimii doi ani a jucat în play-off-ul ligii a treia. Au în lot mulți tineri, dar și jucători cu experiență. Mă refer la Serediuc pe care l-am avut jucător, la Chitaș, fost la Baia Mare în sezonul trecut. Vom juca pe un stadion frumos, cu public numeros. Avem un lot numeric și calitativ foarte bun. Suntem într-o foame de rezultate și orice meci pe care îl putem câștiga este binevenit. Obiectivul este calificarea în grupe”, a afirmat Beza pentru siteul oficial al clubului piteştean.
FC Argeş rămâne un adversar tenace, în faţa căruia orădenii trebuie să se mobilizeze la maximum pentru a-l elimina din competiţie. „Este o zi importantă pentru fotbalul bihorean, pentru că nu de prea multe ori în ultimii ani FC Bihor s-a duelat cu o echipă de eșalon superior. FC Argeș este o echipă de tradiție, titrată din fotbalul românesc, care anul trecut a evoluat în Superligă și își dorește revenirea în acest an, dar suntem pregătiți pentru acest duel. Avem moralul ridicat după rezultatul de sâmbătă (n.r. 2-0 cu CSC Peciu Nou) și sperăm să producem surpriza. FC Argeș este o echipă rănită după acest început de campionat. Cu siguranță motivația și mobilizarea jucătorilor va fi cu totul alta. Nu își mai permit să continue pe aceeași linie, în condițiile în care vor avea un nou antrenor și vor fi dornici să demonstreze că au valoare. Noi suntem încrezători și vrem să luptăm de la egal la egal”, a declarat antrenorul Florin Farcaș, care nu va putea conta pe Andrei Gal, George Cherman și Vadim Calugher, toți accidentați.
Până să ajungă în play-off, FC Bihor a dispus în deplasare, cu 3-0 de Lotus Băile Felix şi cu 2-0 de Sănătatea Cluj, în timp ce FC Argeş a învins Vediţa Coloneşti, cu 2-1.
Tichetul de intrare costă 10 lei şi în ziua meciului se va putea cumpăra, începând cu ora 15:30, de la casele de bilete amplasate la poarta 1 și 3, iar la poarta din mijloc vor intra cei cu abonamente și bilete achiziționate online de site-ul eventbook.ro sau fcbihor.ro. Copiii cu vârsta sub 14 ani beneficiază de acces gratuit.
Arbitri: Mihai Motan (Târgovişte) - la centru; Florin Pucheanu (Ulmi), Doru Zamfir (Slatina) - asistenţi, Andrei Vremăroiu (Târgovişte) - rezervă. Observator de arbitri: Szilaghi Ştefan (Satu Mare); Delegat de joc: George Gâdea (Bucureşti).
RESTUL PARTIDELOR DIN PLAY-OFF
ASTĂZI
CS Mioveni - FC Botoșani, ora 17:30
Progresul Pecica - Viitorul Șimian, 17:30
CSM Alexandria - Concordia Chiajna, 17:30
FC Unirea Dej - CSA Steaua, 17:30
Viitorul Ianca - CS Tunari, 17:30
Corvinul Hunedoara - AFK Csikszereda, 17:30 (FRF.tv)
MÂINE
Ceahlăul Piatra Neamț - U Cluj, 17:00 (Digi Sport, Prima Sport)
SCM Zalău - Politehnica Iași, 17:30 (FRF.tv)
Unirea Slobozia - Hermannstadt, 17:30
CSC Dumbrăvița - UTA Arad, 20:00 (FRF.tv).
Meciurile FC Bacău - Oțelul Galați, CSC 1599 Șelimbăr - FC Voluntari, Phoenix Buziaș - Chindia Târgoviște, CSM Deva - Gloria Buzău şi Metaloglobus - Dinamo s-au disputat aseară, după închiderea ediţiei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.