Cu gândul la meciurile toamnei, cu FCSB și Dinamo, FC Bihor s-a chinuit sâmbătă să învingă Șoimii Lipova pe Stadionul Iuliu Bodola. Roș-albaștrii și-au confirmat statutul de favoriți în minutele de prelungiri, consolidându-și primul loc în Seria 8 a Ligii a III-a, cu maximum de puncte după trei etape.

Orădenii au avut o posesie superioară în prima repriză, dar s-au apropiat cu dificultate de poarta adversă. Notabilă a fost doar reluarea lui Sg. Jurj (31) cu capul, pe lângă poartă.

Nemulțumit, antrenorul Florin Farcaș a efectuat două înlocuiri la pauză, schimbând și sistemul de joc, dar echipa a rămas neinsiprată. Totuși, pe măsura trecerii timpului, roș-albaștrii și-au intensificat presiunea în fața unui adversar ambițios care s-a axat pe un joc de contraatac. O astfel de fază a dat emoții gazdelor în minutul 79, când

Pânzariu a respins mingea trimisă plasat de Ciubăncan. La celaltă poartă, nou intratul Chindlea a tras peste în două rânduri, după care orădenii s-au dovedit tot mai insistenți mai ales că au avut și superioritate numerică după ce Alves Said a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene în minutul 82.

Centrările și pătrunderile în careul advers s-au înmulțit vizibil, dar Sg. Jurj a reluat cu capul de la colțul lung, peste poartă (83), iar Chindlea a trimis prin același procedeu, din 10 metri, dar Iliescu a respins de sub transversală (84). FC Bihor a forțat victoria și cu fundașii centrali în atac, tactică disperată, dar până la urmă de succes. Până la reușita izbăvitoare,  Al. Popa (90+2) a șutat din 8 metri pe lângă, iar R. Farcaș (90+3) l-a evidențiat pe Iliescu cu o lovitură de cap. În al patrulea minut de prelungiri, portarul Lipovei a fost nevoit să se recunoască învins, deși într-o primă fază a respins mingea șutată de  Chindlea, dar, pe fază, longilinul Alexandru Popa a finalizat din 7 metri (1-0).

”A fost un joc greu cu o echipă bună a acestei serii. Am spus de la început că trebuie să avem grijă, Lipova este echipă experimentată, mobilă, care are în componenţa lotului jucători experimentaţi la nivel de Liga a III-a. A fost un joc de uzură în prima parte, în care ne-am creat mai puţine oportunităţi de a marca, dar după pauză ne-am creat ocazii de a marca şi, spun eu, este o victorie meritată după ocaziile pe care le-am avut”, a declarat antrenorul principal al FC Bihor, Florin Farcaş.

FC Bihor: M. Pînzariu – C. Jurj, D. Stan (46 L. Ioviță), R. Farcaș, Al. Stoian (46 Al. Popa) – R. Gunie, B. Vasile – A. Moga (75 A. Chindlea), Al. Sorian, I. Ban (87 Fl. Drăgan) – Sg. Jurj (65 M. Hosu). Antrenor. Florin Farcaș

Șoimii: A. Iliescu – T. Candreanu (87 D. Salka), D. Petruț, Ad. Bain, Agha Franklin (64 D. Bickling) – N. Brad, Alves Said, P. Jichici, M. Șimăndan – D. Ciubăncan, Cr. Gavra (13 C. Dinu, 87 D. Puta). Antrenor: Cristian Todea.

Arbitri: Claudiu Ștef – Cosmin Bojan, Alexandru Cozma (toți din Târgu Mureş)

Observatori FRF: Traian Marchiș (Baia Mare), Dorin Micșa (Dumbrăvița).

Celelalte rezultate din seria 8:

Avântul Periam – Phoenix Buziaş 1-2 (0-1)

Marcatori:  Baranyi 54 / Bădăuță 13, Pamfile 50

ACB Ineu – CSC Peciu Nou 0-0

Gloria Lunca Teuz Cermei – Progresul Pecica 1-1 (0-0)

Marcatori: Vasilcin 73 / L. Bodri 58

Politehnica Timișoara – CS Socodor 3-0 (1-0)

Marcatori: David Popa 22, 76, Dan Pureca 45+1

 

 

CLASAMENT

1. FC Bihor                   3          3          0          0          5-0       9

2. CS Socodor               3          2          0          1          4-4       6

3. Progresul Pecica       3          1          2          0          5-4       5

4. Poli Timișoara           3          1          1          1          4-2       4

----------------------------------------------------------------------------------

5. CSC Peciu Nou       3          1          1          1          4-3       4

6. Phoenix Buziaş        3          1          1          1          2-3       4

7. Cermei                      3          1          1          1          2-34

-------------------------------------------------------------------------------

8. Şoimii Lipova           3          1          0          2          3-4       3

------------------------------------------------------------------------------

9. ACB Ineu                   3          0          2          1          1-2       2

10. Avântul Periam       3          0          0          3          4-9       0

 

Etapa următoare (15-16 septembrie): CS Peciu Nou – Gloria Cermei, Phoenix Buziaș – ACB Ineu, CS Socodor – Progresul Pecica, Șoimii Lipova – Avântul Periam, Poli Timișoara – FC Bihor Oradea.