Primul act din derby-ul promovării Considerate de majoritatea specialiştilor ca fiind principalele favorite la promovare, FC Oradea şi Jiul Petroşani vor susţine astăzi primul duel direct din această ediţie de campionat. Până acum, previziunile s-au confirmat, cele două grupări ocupând primele locuri în ierarhia seriei a III-a. Ambele combatante privesc cu încredere acest joc, mai ales că traversează o perioadă fastă din punct de vedere al rezultatelor. Dacă oaspeţilor le este la îndemână şi un meci nul, orădenii trebuie să se impună în această confruntare pentru a nu-şi diminua şansele de promovare. În opinia antrenorului Marian Bondrea, valoarea individuală a jucătorilor săi, dublată de concentrare şi mobilizare adecvată, pot să asigure victoria "roş-albaştrilor" în acest derby. "Noi avem atuul valorii individuale a jucătorilor, dar suntem lipsiţi de oarecare omogenitate, capitol la care adversarul stă mai bine. Totuşi, sper ca puterea noastră de mobilizare, concentrare şi determinare să fie factorul decisiv în ecuaţia acestui joc. Jucătorii trebuie să înţeleagă că adevărata performanţă se face în linia întâi, nu în a doua, în care ne găsim noi în momentul de faţă", a spus "principalul" bihorenilor. Tehnicianul era nemulţumit că principalul om de gol, Stan, autor a şapte goluri în acest campionat, acuză probleme medicale. Totuşi, golgeterul echipei orădene s-a antrenat ieri şi rămas în cantonament, însă un verdict în privinţa utilizării lui va fi dat în această dimineaţă. O posibilă formulă de start a gazdelor i-ar cuprinde pe Mindileac - Lazăr, Lupuţ, Gongolea, Lungan - Gado, Tudor, Munteanu, Sfârlea - Balaci, Gavrilescu. Rezerve: Vâtcă, Popa, Dianu, Bălaşa, Georgiu, Fele, Stan. Petroşenenii pregătiţi de Gheorghe Borugă ar putea riposta cu Hotoboc - Bădoiu, Irina, C. Luca, Panaitescu - Pâcleşan, Dumitra, M. Voicu, Drida - Apetrei şi Iorga. Doi dintre jucătorii Jiului, Ion Dumitra şi Răzvan Fritea, au evoluat până la sfârşitul sezonului trecut chiar la formaţia orădeană. Dacă ultimul a jucat doar un sezon pentru FC Oradea, Dumitra a apărat patru ani şi jumătate culorile "roş-albastre". "M-am simţit bine la Oradea, aici mi-am făcut un nume în fotbal, dar sunt jucător profesionist şi încerc să-mi fac treaba pentru echipa care mă plăteşte", a spus Dumitra, care a adăugat că meciul de astăzi nu este decisiv, dar a admis că echipa care va învinge va lua o opţiune seriosă pentru câştigarea campionatului. Partida va începe la ora 11.00 şi va fi condusă de Anton Heleşteanu (Iaşi) - la centru, Cornel Avram şi Flaviu Damaschin (ambii din Timişoara) - asistenţi. Observator FRF: Gheorghe Constantin (Râmnicu-Vâlcea). Clasament 1. Jiul 9 6 2 1 23-8 20 (+5) ______________________________________________ 2. FC Oradea 9 6 2 1 21-7 20 (+8) 3. Gaz Metan 9 6 1 2 16-11 19 (+4) 4. ISCT 9 5 3 1 13-8 18 (+6) 5. Olimpia 9 5 1 3 11-7 16 (+1) 6. Tricotaje 9 5 1 3 18-16 16 (+4) 7. "U" Cluj 9 5 0 4 18-12 15 (0) 8. UTA 9 4 1 4 10-11 13 (-2) 9. Armătura 9 4 3 2 19-10 12 (+3) 10. Sânnicolau Mare 9 3 2 4 10-12 11 (-1) 11. CS Deva 9 3 2 4 10-12 11(-4) 12. Salonta 9 3 2 4 9-13 11 (-1) 13. Unirea Dej 9 1 3 5 5-17 6 (-9_____________________________________________ 14. Corvinul 9 1 2 6 6-18 5 (-7) 15. Oaşul 9 1 1 7 4-14 4 (-11) 16. ACU Arad 9 0 2 7 3-20 2 (-10) Celelalte jocuri ale etapei a X-a: Corvinul Hunedoara - Armătura Zalău; IS Câmpia Turzii - Oaşul Negreşti; Liberty Salonta - UTA Arad; ACU Arad - CS Deva; Unirea Sânnicolau Mare - Gaz Metan Mediaş; Tricotaje Ineu - Unirea Dej; Olimpia Satu Mare - "U" Cluj-Napoca.