Unul dintre cluburile orădene cu o intensă activitate și-a premiat cei mai buni sportivi ai anului 2017 într-o gală organizată la Hotelul Ramada. Astfel, după ce a devenit dublă campioană naţională la tehnici speciale şi dublă campioană internaţională la același procedeu, dar şi cea mai bună junioară la Cupa României, Denisa Cotuț a fost desemnată ca fiind sportiva anului 2017 a clubului King Do Lions Oradea.

Cu acest prilej, Andreea Ganea, președintele clubului orădean, a prezentat în deschidere un raport de activitate pentru anului 2017. Sportivii CS King Do Lions au obținut nu mai puțin de 55 de clasări pe podium la întrecerile naționale și 68 la cele internaționale. De asemenea, în acest an, sportivii bihoreni au obţinut trei titluri de cei mai buni sportivi la competiţiile naţionale la care au luat parte şi tot atâtea la cele internaţionale. În continuare, Romeo Tulkos, vicepreședintele Federaţiei Române de Sporturi Marţiale Coreene (for la care este afiliat CS King Do Lions) și cel care a înființat clubul orădean, a luat cuvântul precizând printre altele că CS King Do Lions Oradea se clasează pe locul I în clasamentul pe cluburi la nivel național întocmit de federație cu un total de 262 de puncte. „Acest succes e rezultatul unei munci care a pornit ca un vis. Aţi muncit şi aţi demonstrat că sunteţi cei mai buni, iar dacă credeți că puteţi mai mult, că meritaţi mai mult de atât, că sunteţi şi mai buni de atât, atunci nu lăsaţi să vă opreasca nimic, nu lăsaţi ca obstacolele din drumul vostru să vă oprească. Dacă meritaţi mai mult, luptaţi şi obţineţi, îndepliniţi-vă visele, dar nu uitaţi că orice aţi face trebuie să fie alegerea voastră şi, totodată, sunteţi singurii vinovaţi pentru eşecurile voastre! De ce? Pentru că eşecul te face să uiţi ce te-a determinat să ajungi până acolo!", a fost discursul motivator susținut de Romeo Tulkos.

Invitați speciali

Printre invitații acestei gale s-au numărat karateka Raul Tudorică, cel mai bun sportiv neolipic al judeţului în acest an, şi comtele Ştefan Ferenczi, din partea Ordinului Teuton, care a acordat trofee celor mai buni sportivi. Masa oficialilor a fost completată de Iosif Korodi, inspector în cadrul Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Bihor. În ceea ce priveşte desemnarea celor mai buni sportivi ai anului, au fost întocmite două secţiuni, una pentru copii şi cealaltă pentru juniori/seniori.

Frații Cotuț sunt cei mai buni

La copii, cel mai bun sportiv al clubului King Do Lions în 2017 a fost declarat Răzvan Cotuţ care a fost urmat în ordine de Karina Mihuța și Carina Popa. La categoria juniori/seniori, cel mai bun sportiv al anului a fost desemnată Denisa Cotuț, podiumul fiind completat de Nicolae Pascu, locul al II-lea, şi Sferle David, locul al III-lea. „A fost un an perfect din punct de vedere al rezultatelor. Sunt foarte mulțumită de rezultatele sportivilor noştri şi de faptul că împreună am dovedit din nou că suntem cei mai buni, reuşind să fim cel mai bun club din cadrul Federaţiei de Sporturi Marţiale Coreene, pentru al doilea an consecutiv. Vreau să felicit instructorii şi antrenorii acestui club (Tulkos Romeo, V DAN, Gug Bogdan, III DAN, şi Szabo Sergiu, II DAN) pentru munca depusă atât în sălile de antrenament cât şi la competiţii. Referitor la clasamentele generale, toți cei saşe sportivi sunt foarte talentaţi, ambiţioşi, şi cu vise înalte. Pentru al doilea an consecutiv fraţii Denisa şi Răzvan Cotuț au fost de neînvins, reuşind să impresioneze din nou prin rezultatele lor. Vă doresc să aveţi parte de Sărbatori luminate şi binecuvântate alături de cei dragi, şi Anul Nou să vă aducă numai bucurii. La mulţi ani!”, a fost mesajul transmis de Andreea Ganea, președintele clubului.