Județul Bihor va avea tot trei echipe în Liga a III-a și în sezonul viitor asta după ce formația CS Diosig a reușit promovarea dubă o dublă manșă câștigată categoric, scor general 9-0, cu Academica Recea, campioana Maramureșului. În retrul disputat în deplasare, echipa bihoreană pregătită de către Mădălin Popa s-a impus cu scorul de 4-0 (1-0).

Cu o medie de vârstă ridicată, CS Diosig a demonstrat că în fotbal e importantă calitatea sportivă pe care o ai și nu doar vigoarea dată de numărul mai mic de ani. Dacă în manșa tur, disputată în Bihor, CS Diosig s-a impus cu un neverosimil 5-0, iată că și în retur elevii pregătiți de către Mădălin Popa au făcut o demonstrație de forță pășind apăsat către Liga a III-a. Scorul a fost deschis de către căpitanul Cosmin Letan, în minutul 17, dintr-o lovitură de pedeapsă obținută de către Raymond Lukacs. A doua reușită a purtat semnătura lui Sorin Ban și a venit în repriza a doua, în minutul 63. Jucătorul ofensiv al bihorenilor a marcat în vinclul porții adverse cu un șut trimis de undeva de la vreo 12 metri distanță. Apoi gazdele au rămas în inferioritate numerică, din minutul 67, după ce un jucător l-a faultat pe Lukacs din poziție de ultim apărător. Constantin Roșu a făcut 3-0 în minutul 74 cu o lovitură de cap după o centrare venită de pe stânga, din lovitură liberă, de la Raul Ember. Ultimul gol al partidei, marcat în prelungiri, a fost cel înscris de către Adrian Popa, mijlocașul finalizând cu o scăriță peste portarul advers de undeva de la vreo 18 metri de poartă.

Cu trei sferturi de echipă având cel puțin vârsta de 33 de ani, CS Diosig a demonstrat astfel că se poate face performanță și spre apusul carierei. Rămâne de văzut dacă echipa administrativă va păstra același model de funcționare și în eșalonul al treilea sau va recurge la modificări semnificative în lotul de jucători.

CS Diosig: Eduard Beke – Marcel Gal, Cosmin Letan, Laviniu Dărăban – Sorin Ban, Adrian Micaș (71 Tibor Szucs), Adrian Popa, Carlos Covaciu (60 Raul Ember), Florin Pop (71 Tobias Tamaș), Claudiu Codoban (60 Constantin Roșu), Raymond Lukacs (80 Gabriel Costea). Antrenor: Mădălin Popa

Academica Recea: Ionuț Săsăran – Alexandru Pop, Paul Rusu, Darian Sabadâș, Antonio Lung (51 George Nemeș), Cristian Domnița (51 Denis Pop), Mark Parnău (77 Alin Dragoniciu), Daniel Groza (77 Jonathan Muruga), Adrian Tarța, Paul Mihai Oșan, Denis Sabadâș (68 Florin Filip). Antrenor: Marius Marincaș