Fără a dispune de un buget suficient pentru a reveni în Liga Națională, echipa de handbal masculin CSM Oradea va începe de mâine pregătirile pentru noul sezon competițional care o vor găsi din nou activând în eșalonul al doilea. Cu aceeași echipă de antrenori, CSM Oradea va începe antrenamentele cu un lot de jucători care a suferit numeroase modificări.

Cea mai puternică echipă de handbal masculin din Bihor va încerca și în noul sezon să performeze la nivelul ligii a II-a cu toate că lotul de jucători pe care se va baza în viitorul an competițional a suferit mai multe modificări. Dacă echipa de antrenori a rămas neschimbată, Cosmin Liberț și Dan Pițigoi fiind cei doi tehnicieni care vor avea grijă de pregătirea sportivilor alături de fizioterapeutul Nicolae Horga, o serie de jucători importanți din sezonul trecut au fost înlocuiți cu alții de la care se speră că vor oferi aceeași satisfacție.

Echipa de handbal masculin are programată reunirea pentru ziua de mâine urmând ca ulterior pregătirea să fie făcută exclusiv pe plan local. Aceasta va fi presărată cu o serie de meciuri amicale precum și cu participarea la turneea de verificare. Sezonul competițional viitor va debuta în luna septembrie, anul curent.

Lotul de jucători cu care CSM Oradea va aborda pregătirile arată astfel: Mihai Sebastian Baciu, George Duma (portari), Darius Constantin Bran, Benjamin Szabo, Florin George Breban, Alexandru Farcaș, Marius Mlinarcsik, Sebastian Sfârlea, Csongor Szasz, Alexandru George Bogdan, Tudor Raul Balint, Andrei Matthew Crișan, Marius Negru, Adrian Urdă, Paul Oarga, Albert Iulian Vizitiu și Ianus Dumitrescu.