La interval de o săptămână, Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș se află a doua oară față în față, tot pe Stadionul Lotus din Sânmartin. De această dată în prima etapă din play-out, vineri, de la ora 17.00, într-un joc cu miză importantă doar pentru echipa beiușeană, angrenată în cursa pentru evitarea retrogradării.

 

În ultima rundă din sezonul regulat, ca de altfel și în tur, cele două grupări bihorene au încheiat nedecis (1-1). După raportul ocaziilor de gol, beiușenii au avut motive să se declare nemulțumiți de rezultat, însă astăzi au ocazia să obțină mai mult pentru a-și simplifica misiunea de a rămâne în Liga a III-a. Ultimele presații și chiar rezultate sunt încurajatoare în acest sens, dar și Lotus e o echipă incomodă acasă, mai ales că evoluează fără presiune, fiind scutită complet de grijile retrogradării pe acest final de stagiune.

 

Celelalte partide din etapa inaugurală a fazei play-out din seria 8:

 

Vineri, 3 aprilie, ora 17.00: Viitorul Cluj – Unirea Dej.

Sâmbătă, 4 aprilie, ora 17.00: CSM Sighetu Marmației – Olimpia 1921 Satu Mare.

Crișul Sântandrei stă.

 

 

CLASAMENT PLAY-OUT SERIA 8

   1. Crișul Sântandrei – 41 puncte

    2. CSM Sighetu Marmației – 37puncte

    3. Lotus Băile Felix – 31 puncte

    4. Viitorul Cluj – 21 puncte

    5. Unirea Dej – 18 puncte

-----------------------------------------------------------------

    6. CS Bihorul Beiuș – 18 puncte

------------------------------------------------------------------

    7. Olimpia 1921Satu Mare – 17 puncte