La debutul în play-out, Lotus Băile Felix n-a avut viaţă uşoară cu ultima clasată din seria a 10-a a Ligii a III-a. Condusă cu 0-2 de Minaur Baia Mare, echipa bihoreană a evitat eşecul în partea secundă graţie golurilor marcate de jucători care au început meciul pe banca de rezerve.

 

Disperată să evite retrogradarea, Minaur a început hotărâtă partida, punctând după aproape o jumătate de oră de joc prin Raphael Stănescu, după o minge respinsă în faţă de Barabaş (0-1). Autorul golului a mai avut două situaţii de a marca (30, 31), riposta gazdelor venind din partea lui Lupșe (37) şi  Raul Tămaș (45+2). Tot oaspeţii au fost mai precişi, Raul Vitan (50) majorând diferenţa cu un șut puternic de la 10 metri (0-2).

Lotus n-a cedat şi a atacat tot mai mult, iar insistenţa i-a fost răsplătită. Nou intratul Mario Negru (18 ani)  a redus diferenţa (1-2), pentru ca un alt jucător introdus în repriza secundă, Patrick Blăgea (21 de ani) să marcheze dintr-o lovitură liberă de la aproape 30 de metri (2-2)!  Rezultat echitabil până la urmă, care asigură echipei bihorene o diferenţă liniştitoare faţă de echipele din subsolul clasamentului, în timp ce Minaur, chiar şi cu mulţi jucători cu experienţa eşaloanelor superioare în componenţă, va avea serios de tras pentru a evita retrogradarea.

 

Rezultatele primei etape din play-out:

Lotus Băile Felix – Minaur Baia Mare 2-2
Mario Negru (65), Patrick Blăgea (76) / Raphael Stănescu (28), Raul Vitan (50)
Sănătatea Cluj – Olimpia MCMXXI Satu Mare 
1-1
Marcatori: Alex Oltean (33 – 11 m) / Daniel Feier (49)

Victoria Carei – Minerul Ocna De1-2
Marcatori: Raul Haiduc (2) / Alexandru Roșca (26 – 11 m), Bogdan Jeler (42)

 

Clasament play-out Seria 10

5. Lotus Băile Felix                   1          0          1          0          2-2       28

6. Victoria Carei                        1          0          0          1          1-2       24

7. Minerul Ocna Dej                   1          1          0          0          2-1       20

--------------------------------------------------------------------------------------------

8. Sănătatea                              1          0          1          0          1-1       19

----------------------------------------------------------------------------------------------

9. Olimpia 1921 Satu Mare      1          0          1          0          1-1       18

10. Minaur Baia Mare               1          0          1          0          2-2       15

Etapa viitoare (5 aprilie, ora 17.00): Minaur Baia Mare – Olimpia 1921 Satu Mare; Minerul Ocna Dej – Sănătatea Cluj; Lotus Băile Felix – Victoria Carei.