LPS Bihorul (jun. A) - Golf Timişoara (jun. A) 0-1 (0-0) LPS: Balaj - Herman, Gavrilaş, Haniş, Tirpe, Rogojan, Şandor, Todea, Ţica, Marian, Borciu. Au mai jucat: Ungur, Toderaş, Leach, Hava. Antrenor: prof. Ionel Negrea A arbitrat: Marian Salomir (Cluj-Napoca) Derby-ul etapei a XIX-a din seria a V-a a Campionatului Naţional, disputat pe stadionul Tineretului din Oradea, a revenit, cu mult noroc, formaţiei vizitatoare, la capătul unui meci frumos, cu multe faze de poartă, câştigat de echipa care a dorit mai mult victoria şi a luptat din răsputeri pentru obţinerea ei. Partida a debutat cu atacuri susţinute ale gazdelor, dar ocaziile ratate de Todea, Ţica şi Borciu l-au remarcat pe goalkeeper-ul oaspeţilor, acesta salvându-şi coechipierii în trei faze critice. Pe jocul bun al celor de la LPS, a venit, neaşteptat, golul timişorenilor, în urma unei faze fixe, care a surprins apărarea gazdelor. Cu acest succes, Golf Timişoara rămâne în plasa celor de la FC Oradea, ultimele trei meciuri fiind decisive în privinţa câştigătoarei seriei, iar LPS Oradea înregistrează primul eşec pe teren propriu în această ediţie de campionat. LPS Bihorul (jun. B) - Golf Timişoara (jun. B) 3-1 (1-0) Golurile orădenilor au fost înscrise de Cotrău (11m), Ţica, Tipi. LPS: Godjea - Niţă, Cuc, Tipi, Pop, Igna, Cotrău, Spivaliuc, Sas, Ianc, Purjea. Au mai intrat: Demian, Puie, Varodi, Călăraşu, Morar. Antrenor: prof. Vasile Puşcaş Juniorii mici au răzbunat eşecul colegilor mai mari, obţinând o victorie cu atât mai preţioasă cu cât a fost realizată doar în 10, Sas fiind trimis din min. 30 la cabine. Deşi se găsesc în coada clasamentului, timişorenii au jucat cu multă ambiţie, sperând să dea lovitura, la fel ca juniorii mari. N-a fost să fie, jocul inteligent, inspiraţia în faţa porţii, dar şi un dram de noroc (care le-a lipsit juniorilor A) au adus lepesiştilor un succes meritat, care poate însemna revenirea la jocul bun din tur, ce i-a adus pe orădeni pe podiumul întrecerii. Ambele formaţii orădene vor juca duminică, în antepenultima etapă a campionatului, la Timişoara, cu LPS Banatul.