Luceafărul Oradea - Olimpia Satu Mare - Unii - în criză de puncte, alţii - de bani
Etapa a 14-a din liga secundă rezervă Luceafărului Oradea un meci pe teren propriu. Astăzi, de la ora 11.00, întâlnește pe Olimpia Satu Mare la baza sportivă din Sânmartin. Intrarea spectatorilor este liberă.
Pentru "luceferi" este încă un prilej de reabilitare după o opt meciuri fără victorie (trei remize şi cinci eşecuri) care i-au adus în coada clasamentului. Bihorenii au pasat totuși ultimul loc Forestei Suceava la mijlocul săptămânii, chiar și fără să joace, după ce echipa moldoveană a pierdut la masa verde (0-3) jocul cu CS Afumați, încheiat pe teren la egalitate (2-2).
Luceafărul va avea în față o echipă care stă mai bine în clasament, locul 12, cu 16 puncte, dar cu serioase probleme financiare. Conform presei sătmărene, restanțele financiare către jucători sunt între două și patru luni, iar pentru această deplasare oficialii Olimpiei au recurs la împrumuturi.
Echipa orădeană ar trebui să profite de conjunctura nefavorabilă, mai ales că adversarul se confruntă și cu o serie de indisponibilități. Fl. Mureșan, Bura, Cubaș, L. Vincze și Copaci sunt accidentați, iar Rus este suspendat. Probleme de lot are și Luceafărul, mai puține, dar importante în condițiile în care efectivul este și așa restrâns. Nerefăcuţi după accidentări, Roșu, Tânc şi Goia nu intră în calculele antrenorului Cristian Dulca pentru acest joc. La opt puncte de primul loc deasupra zonei retrogradabile, Luceafărul are nevoie de o victorie ca de aer pentru a nu-şi compromite şi mai mult şansele de a rămâne în liga secundă.
Celelalte meciuri ale etapei:
ASTĂZI: Sportul Snagov - ASU Politehnica Timişoara; Ştiinţa Miroslava - Pandurii Târgu Jiu; Foresta Suceava - UTA Arad; Metaloglobus Bucureşti - Academica Clinceni; ASA Târgu Mureş - CS Afumaţi; Dacia Unirea Brăila - CS Baloteşti (ora 11.00); Ripensia Timişoara - Dunărea Călăraşi (ora 12.00); FC Argeş - AFC Hermannstadt (ora 16.00)
MÂINE
Chindia Târgovişte - CS Mioveni (ORA 15.00).
CLASAMENT
1. AFC Hermannstadt 13 10 2 1 24-9 32
2. Dunărea Călăraşi 13 10 1 2 26-10 31
------------------------------------------------------------------------------------------
3. Chindia Târgovişte 13 8 3 2 30-6 27
------------------------------------------------------------------------------------------
4. ASA Târgu Mureş 13 6 4 3 28-20 22
5. CS Mioveni 13 6 4 3 22-15 22
6. Academica Clinceni 13 6 4 3 20-17 22
7. ASU Poli Timişoara 13 6 2 5 17-17 20
8. CS Afumaţi 13 5 4 4 13-13 19
9. FC Argeş 13 4 6 3 15-10 18
10. Ripensia Timişoara 13 5 2 6 32-17 17
11. Sportul Snagov 13 4 4 5 9-9 16
12. Olimpia Satu Mare 13 5 1 7 10-19 16
13. Dacia Unirea Brăila 13 4 3 6 32-27 15
14. Pandurii Târgu Jiu 13 3 6 4 19-18 15
15. Metaloglobus 13 4 3 6 16-18 15
-------------------------------------------------------------------------------------------
16. UTA 13 3 5 5 13-13 14
17. Ştiinţa Miroslava 13 3 2 8 14-40 11
18. CS Baloteşti 13 2 4 7 15-25 10
19. Foresta Suceava 13 2 2 9 8-51 8
20. Luceafărul Oradea 13 1 4 8 15-24 7
* Primele două clasate promovează direct, iar locul al 3-lea va juca baraj cu ocupanta poziţiei a 12-a din Liga I. Ultimele 5 retrogradează în Liga a III-a.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.