În ciuda scorului final, liderul seriei a 4-a din Liga a III-a s-a dovedit un adversar incomod pentru Luceafărul Oradea în meciul de verificare disputat ieri pe terenul II al bazei sportive de la Sânmartin. Până la urmă, orădenii s-au impus cu 4-1 în faţa echipei Şoimii Lipova, desprinderea conturându-se spre final.

 

Surprinzător, arădenii au încheiat prima repriză în avantaj, când Ciul (42) a pasat neglijent spre propriul portar, care nu a mai putut interveni şi mingea a intrat în poartă (0-1). După pauză, orădenii au avut o altă atitudine şi eficienţă în joc. Până să facă inutile intervenţiile portarului advers, Lăsconi, Luduşan, Core, V. Pop au irosit ocazii bune de a marca.  Egalarea a stabilit-o până la urmă, Cr. Oros (70), cu un şut din 12 metri (1-1). După o acţiune prelungită, Prejmerean (76) a înscris din 6 metri (2-1), iar Luduşan (82) a majorat diferenţa cu capul 3-1 (82). Scorul final l-a stabilit V. Pop, cu o execuţie din 10 metri (4-1). Ultimul amical al Luceafărului din această iarnă este programat sâmbătă, de la ora 11.00, cu ACS CAO 1910 Oradea, tot la Sânmartin.

Luceafărul: Moga – Ciul, Cr. Oros, Băican, Moihedja – Mitrică, Chiorean, Lu Yuefeng, Al. Dulca – V. Pop, Paraschiv. Au mai intrat Moroz – Luduşan, Lăsconi, Core, Fl. Drăgan, Prejmerean, Wanya. Antrenor: Cristian Lupuţ.

C. Roşu, Opriş, Preoteasa, P. Peter nu au putut evolua din cauza unor probleme medicale.

Şoimii: Filip – Savin, Tolmbaye, Vasiu, Filimon – Istrate, M. Popa, Lazea, D. Rusu – Trabalka, Sulea. Au mai intrat Jianu – Burlă, Bercu, Gherasim, Stoin, Marton, Nagy, Dardai, Obrad. Antrenor: Flavius Sabău

Arbitri: Adrian Pal – la centru; Marius Matica, Radu Bandula - asistenţi.