Meci de minifotbal la Baza Tineretului - Selecţionta Bihorului - România tineret
Amatorii de fotbal pe teren redus au ocazia să vadă în această seară un meci de calitate la Baza Tineretului. De la ora 20.00 se vor afla faţă în faţă Selecţionata Bihorului şi naţionala de minifotbal tineret a României, aflată de câteva zile în pregătiri la Oradea.
Pentru "tricolori" va fi ultima repetiţie înaintea Campionatul European de tineret (under 21), programat la Praga (Cehia) în perioada 15-17 iulie. Românii sunt într-o grupă cu Croaţia, Bulgaria şi Slovacia. Tot în această vară, la baza administrată de Spiridon Baltsavias, va ajunge şi reprezentativa de seniori a României pentru ultimele preparative înaintea Europenelor din Ungaria. Oradea a devenit un punct de reper în minifotbalul românesc şi din punct de vedere sportiv, nu numai organizatoric, pentru că recent AEK Oradea a ocupat locul 3 la turneul final al Campionatului Naţional organizat la Deva şi Hunedoara.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.