Memorialul Dumitru Burescu, la a doua ediție - Evenimentul are și scop caritabil
Cei care i-au fost colegi lui Dumitru Burescu la FC Bihor și UTA Arad își doresc să îi păstreze acestuia amintirea vie și, din acest motiv, an de an și-au propus să dispute un amical în memoria lui. Ediția a doua, care se va disputa mâine, de la ora 17.00, la Stadionul Iuliu Bodola, va avea și un scop caritabil.
Iubitorii fotbalului de altădată și nu numai sunt invitați să își vadă favoriții din nou în iarbă într-un meci al veteranilor care și-au propus ca an de an să se întâlnească în aceast mod pentru a cinsti memoria fostului decar al roș-albaștrilor care, în cariera lui, a mai jucat la Înfrăţirea Oradea, Astra Arad, FC Drobeta Turnu Severin şi Apulum Alba Iulia. Intrarea spectatorilor va fi liberă astfel încât la stadion este așteptată cât mai multă lume mai cu seamă că unul dintre scopurile evenimentul este caritabil. Organizatorii transmit că își doresc să vină în sprijinul familiei unui băiețel, pe nume Szasz Patrick, care are aproape doi anișori și a cărui mamă a decedat la naștere. În acest sens, cei care doresc să vină în ajutorul acestei familii sunt rugați să facă donații în contul RO44BTRLRONCRT0573772101 al Asociației Old Boys FC Bihor, cu mențiunea pentru Patrick.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.