Mergea şi Sabău - în turul secund
Tenismanul român Răzvan Sabău s-a calificat în turul doi al challangerului de la St. Petersburg, dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. Sabău l-a învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-1, 2-6, 6-3, pe rusul Mihail Elgin. Românul va juca în turul doi cu suedezul Marcus Sarstrand, care a trecut, cu scorul de 6-7 (3/7), 7-5, 6-3, de finlandezul Timo Nieminen, cap de serie numărul 6.
Florin Mergea (foto), beneficiar al unui wild-card, s-a calificat şi el în faza secundă a challangerului de la Trani, dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de euro. Mergea l-a depăşit, în primul tur, cu scorul de 6-3, 0-6, 6-3, pe argentinianul Mariano Delfino, cap de serie numărul 2. Românul îl va întâlni, în runda următoare, pe francezul Edouard Roger-Vasselin, care a trecut, cu scorul de 6-0, 6-3, de compatriotul său, Jerome Haehnel.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.