Partizanii şi-au dat drumul la "tunuri"
În ciuda denumirii, Partizan Sânnicolau Român a fost o formaţie paşnică în partidele din turul Campionatului Judeţean - Seria Sud, terminând sezonul de toamnă pe locul zece, cu doar trei victorii, un egal şi opt înfrângeri, dovedindu-se în acelaşi timp echipa cu cele mai puţine avertismente primite, doar două cartonaşe galbene şi unul roşu. Jocului sportiv manifestat în teren de componenţii echipei i s-a alăturat, însă, indisciplina în pregătire, acestea ducând la înfrângeri, uneori drastice, ale "partizanilor".
Preşedintele echipei, Ioan Covaci, împreună cu un grup de susţinători locali a decis să pună capăt acestei situaţii, încercând ca, din retur, să dea o nouă faţă Partizanului. În acest sens, au transferat mai mulţi fotbalişti cu experienţă, care se pregătesc sub comanda antrenorului-jucător Alin Sim, cel care a preluat funcţia după plecarea fostului conducător, Ioan Sărac. Printre noii veniţi se află Cosmin Bode, Cristian Şanek şi Francisc Szabo (de la Locadin Ţeţchea), Tot Gheorghe (Romtrans), respectiv portarul Nicolae Cuibuş (Olimpia Salonta).
Alături de aceştia, în lot mai figurează: Tudor Ungur (portar), Bako Ladislau, Leucuţa Bogdan, Adrian Maghiar, Bogdan Blaga, Călin Chiş, Florian Mărcuţ, Gheorghe Magda, Marius Rubint, Tokai Teodor, Petru Sabău, Szabo Attila, Nicolae Tot, George Indrieş, Petru Copos, Eusebiu Lascu, Cornel Judea şi Cristian Teşan.
"Obiectivul nostru pentru retur este o prestaţie foarte bună, pentru a spăla ruşinea ultimelor evoluţii şi rezultate, cauzate de indisciplina şi dezinteresul jucătorilor. Lotul are în componenţă mulţi fotbalişti care au trecut prin pepinierele de juniori, astfel că obiectivul poate fi realizat", ne-a declarat Ioan Covaci.
Pentru realizarea unui parcurs cât mai bun, conducerea comunei Sânnicolau Român, în frunte cu primarul Dumitru Maghiar, a întins o mână de ajutor echipei, punând la punct baza sportivă, prin introducerea apei în vestiare şi împrejmuirea terenului de joc, ceea ce constituie un lucru foarte bun pentru condiţiile de joc din judeţ.
O primă schimbare la faţă a echipei a avut loc cu prilejul celor două meciuri susţinute în Cupa României, când "partizanii" au realizat spectacol în teren, câştigând la scor, mai întâi pe teren propriu, 13-1, cu Voinţa Cheresig, iar apoi 11-1, în deplasare, cu Termal Livada.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.