* Conducerea administrativă a lui Poli Timişoara a fost reprezentată la Oradea de directorul general Ion Crăciunescu. Fostul conducător al arbitrajului românesc a ajuns cu cinci minute înainte de începerea jocului şi s-a întreţinut imediat cu preşedintele Alexandru Sătmăreanu, directorul tehnic Emerich Jenei şi cu comisarul şef Liviu Popa, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor. * Poli Timişoara a fost încurajată de aproximativ 150 de suporteri, care nu s-au dovedit atât de gălăgioşi pe cât ne-am fi aşteptat. Fondul sonor al arenei a fost dominat în cea mai mare parte a timpului de "Rebelii orădeni". * Orădean la origine, portarul titular al lui Poli, Marius Popa, a fost aclamat de spectatori, care nu au uitat că a evoluat la FC Bihor între 1997 şi 2000. Un alt fotbalist al lui Poli care a jucat la gruparea orădeană, Leonard Naidin, nu s-a bucurat de o simpatie prea mare în rândul suporterilor bihoreni. * Transferat în această iarnă la Dinamo, Dorin Mihuţ şi-a urmărit foştii colegi din tribună.