Rezultat de excepţie în sportul bihorean - AEK Oradea e campioana Europei la minifotbal!
Învinsă în 2021 în finala Ligii Campionilor la loviturile de departajare, AEK Oradea s-a revanşat în acest an la Herceg Novi (Muntenegru), încununându-se cu titlul de campioană europeană la minifotbal! Echipa manageriată de Spiros Baltsavias a dispus în ultimul act de reprezentanta gazdelor Dadi Gradnja (Muntenegru) cu scorul de 1-0.
Golul cât un titlu continental a fost marcat de Andrei Nemițanu. Repartizată într-o grupă puternică, în care a înregistrat toate rezultatele posibile (victorie cu DXC Technology – Bulgaria, cu 5-3; egal cu GIC La Plate De Cunde Praga – Cehia, scor 2-2, şi înfrângere cu Beerbasha – Azerbaidjan, scor 0-4, AEK Oradea s-a calificat de pe locul 3 în faza eliminatorie în care apoi a obţinut patru victorii, toate în timpul regulamentar! Podiumul a fost completat de încă o reprezentantă a Muntenegrului SB Sabornog Hram, victorioasă la loviturile de departajare în faţa cehilor de la GIC La Plate De Cunde Praga.
Autor a cinci goluri, Marius Gabriel Balogh (22 ani) a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului final. Internațional de tineret și seniori la minifotbal, Balogh a fost în acest an vicecampion cu România la Euro 2022 la Kosice. Practică fotbalul la Crișul Sântandrei, după ce în trecut a jucat la Luceafărul Oradea și Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
Din lotul AEK Oradea au făcut parte Răzvan Egri, Paul Lucaci – portari; Bogdan Mintaș, Adrian Călugăreanu, Marius Balogh, Andrei Ferik, Cristian Andor, Ionuț Furtună, Sergiu Matei, Mircea Popa, Andrei Nemițanu, Andrei Apostol, Sabin Dîrstaru și Adrian Iova.
Marius Balogh, cel mai bun jucător.
OPTIMI DE FINALĂ
AEK Oradea – Dynamis Chișinău (Moldova) 2-0
Golurile au fost marcate de Cristian Andor și Marius Balogh.
SFERTURI DE FINALĂ
AEK Oradea – Liten Sarajevo (Bosnia) 1-0
Pentru AEK a marcat Ionuț Furtună
SEMIFINALE
AEK Oradea – Plate de Cunde Praga (Cehia) 4-1
Pentru AEK au marcat: Marius Balogh (2), Cristian Andor și Ionuț Furtună.
FINALĂ
AEK Oradea - Dadi Gradnja (Muntenegru) 1-0
A marcat: Andrei Nemiţanu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.