Un fost component al FC Bihor de la sfârşitul anilor 89 a încetat ieri din viaţă. Fostul fotbalist şi antrenor Mircea Bolba s-a stins ieri, la doar 59 de ani, pe un pat de spital, unde fusese internat în ultimele săptămâni.

Originar din judeţul Satu Mare, Mircea Bolba a evoluat în sezonul 1989-1990 al Diviziei A, la FC Bihor, pentru care a marcat şapte goluri în 25 de partide. Mai jucau în acea perioadă la clubul fanion al judeţului printre alţii, Viorel Vancea, Vladimir Tămaș, Ovidiu Lazăr, Alexandru Terheș, Gabriel Bruchental, Toma Ivan, Anton Weiszenbacher etc.

FC Bihor încheiase atunci turul de campionat pe locul 5, dar evenimentele din cadrul clubului petrecute după Revoluţia din 1989 au făcut ca în retur echipa să nu mai reediteze rezultatele din prima parte a sezonului.

Mircea Bolba a început fotbalul la Olimpia Satu Mare, iar în sezonul 1980-1981 s-a transferat la Steaua. Ulterior a jucat pentru ASA Târgu Mureș, Politehnica Timișoara, FC Bihor Oradea, Sportul 30 Decembrie, Evagoras Paphos (Cipru), Armătura Zalău, Inter Sibiu, iar cariera și-a încheiat-o tot la Olimpia Satu Mare. Ca antrenor a pregătit echipele Unirea Dej, Olimpia Satu Mare II, Olimpia Satu Mare, Turul Micula, FC Maramureș, Silvania Șimleu Silvaniei sau Someșul Dej. Ultima oară a activat la Olimpia Satu Mare MCXXI, echipa suporterilor din Liga a IV-a.

Bolba a făcut parte din echipa națională de tineret a României care s-a clasat pe locul 3 la Campionatul Mondial de Fotbal pentru Tineret – disputat în 1981, în Australia.