Şahtior Doneţk şi Werder Bremen s-au calificat
Liga Europa la fotbal a programat, joi seara, partidele etapei a IV-a şi în grupele din care nu fac parte echipe româneşti. * Grupa B propune o bătălie în trei pentru promovare. Lille a cedat la Genova, dar rămâne lideră. Dramatic a fost şi meciul Slavia Praga - Valencia. Oaspeţii au condus cu 2-0, dar, deşi cehii au rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Senkerik (min. 48), Slavia a reuşit să egaleze, punctând de două ori, într-un interval de doar trei minute. * În Grupa D, Hertha a dat lovitura în Olanda, învingând pe Heerenveen şi reintrând în "cărţi" pentru calificare. * În Grupa E, AS Roma a obţinut un succes important în faţa englezilor de la Fulham. Oaspeţii au deschis scorul, dar au rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Nevland (49). Romanii au profitat de acest lucru şi au întors soarta partidei. * Debut de meci cu multe evenimente în partida Villareal - Lazio. Gazdele au deschis scorul în minutul 2, oaspeţii au rămas în inferioritate numerică în minutul 4 (Baronio fiind eliminat), formaţia spaniolă mai punctând apoi de două ori. Astfel, în minutul 15, Villareal conducea cu 3-0. Tot în Grupa G, Salzburg a învins la Sofia, dar, deşi a acumulat 12 puncte, nu este matematic calificată. * Şahtior Doneţk a obţinut calificarea în "16-imi", după ce a câştigat şi al doilea meci cu Toulouse, de această dată pe terenul francezilor. * Şi Werder Bremen şi-a asigura calificarea, după victoria obţinută în partida cu Austria Viena. Pentru clasarea pe locul secund în Grupa L favoriţi sunt spaniolii de la Athletic Bilbao, care au obţinut o remiză la Madeira.
Rezultatele complete, marcatorii, clasamentele la zi şi programul etapei a V-a:
Grupa B
Slavia Praga - Valencia 2-2 (0-1)
Marcatori: Janda 79, Grajciar 82 / Joaquin 22 - 11 m, Maduro 47
Genoa - Lille 3-2 (1-0)
Marcatori: Palacio 14, Crespo 58, Sculli 90 / Frau 76, Gervinho 84
Clasament:
1. Lille 4 2 1 1 11-5 7
2. Valencia 4 1 3 0 7-6 6
...............................................................................
3. Genoa 4 2 0 2 7-8 6
4. Slavia Praga 4 0 2 2 4-10 2
Etapa a V-a (2 decembrie): Valencia - Lille, Slavia Praga - Genoa.
Grupa C
Rapid Viena - Hapoel Tel Aviv 0-3 (0-1)
Marcatori: Yadin 12, Vermouth 64, Natcho 70
Hamburger SV - Celtic Glasgow 0-0
Clasament:
1. Hapoel Tel Aviv 4 3 0 1 12-6 9
2. Hamburger SV 4 2 1 1 5-5 7
..........................................................................................
3. Rapid Viena 4 1 1 2 5-9 4
4. Celtic Glasgow 4 0 2 2 2-4 2
Etapa a V-a (2 decembrie): Celtic Glasgow - Hapoel Tel Aviv, Hamburger SV - Rapid Viena.
Grupa D
Sporting Lisabona - Ventspils 1-1 (1-1)
Marcatori: Saleiro 22 / Zamperini 15
Heerenveen - Hertha Berlin 3-2 (2-1)
Marcatori: Papadopoulos 3 şi 36 / Domovchiski 21 şi 52, Wichniarek 89
Clasament:
1. Sporting Lisabona 4 3 1 0 7-4 10
2. Heerenveen 4 1 1 2 5-6 4
..........................................................................................
3. Hertha Berlin 4 1 1 2 4-5 4
4. Ventspils 4 0 3 1 3-4 3
Etapa a V-a (3 decembrie): Ventspils - Hertha Berlin, Sporting Lisabona - Heerenveen.
Grupa E
FC Basel - ŢSKA Sofia 3-1 (2-0)
Marcatori: Gelabert 35, Frei 41 şi 67 - primul din 11 m / Yanchev 61
AS Roma - Fulham 2-1 (0-1)
Marcatori: Riise 69, Chuka 76 / D. Kamara 19 - 11 m
Clasament:
1. FC Basel 4 3 0 1 7-2 9
2. AS Roma 4 2 1 1 5-4 7
..................................................................................
3. Fulham 4 1 2 1 4-4 5
4. ŢSKA Sofia 4 0 1 3 2-8 1
Etapa a V-a (3 decembrie): Fulham - ŢSKA Sofia, AS Roma - FC Basel.
Grupa G
Villareal - Lazio 4-1 (3-0)
Marcatori: Pires 2 şi 15 - al doilea din 11 m, Cani 13, G. Rossi 83 - 11 m / Zarate 83
Levski Sofia - Salzburg 0-1 (0-0)
Marcator: Schiemer 90
Clasament:
1. Salzburg 4 4 0 0 6-1 12
2. Villareal 4 2 0 2 6-5 6
................................................................................
3. Lazio 4 2 0 2 8-7 6
4. Levski Sofia 4 0 0 4 0-7 0
Etapa a V-a (2 decembrie): Salzburg - Lazio, Levski Sofia - Villareal.
Grupa I
AEK Atena - BATE Borisov 2-2 (2-2)
Marcatori: Blanco 1, Manduca 38 / Rodionov 17, Volodko 26
Everton - Benfica Lisabona 0-2 (0-0)
Marcatori: Saviola 63, Cardozo 76
Clasament:
1. Benfica Lisabona 4 3 0 1 9-1 9
2. Everton 4 2 0 2 6-8 6
...........................................................................................
3. BATE Borisov 4 1 1 2 5-7 4
4. AEK Atena 4 1 1 2 4-8 4
Etapa a V-a (2 decembrie): BATE Borisov - Benfica Lisabona, AEK Atena - Everton.
Grupa J
Toulouse - Şahtior Doneţk 0-2 (0-0)
Marcatori: L. Adriano 50, Gai 64
FC Bruges - Partizan Belgrad 2-4 (0-2)
Marcatori: Ljajic 52, Washington 66 / Perisic 28, Kouemaha 36 şi 57, Odjidja-Ofoe 74
Clasament:
1. Şahtior Doneţk 4 4 0 0 14-2 12
2. FC Bruges 4 2 1 1 9-8 7
..........................................................................................
3. Toulouse 4 1 1 2 5-10 4
4. Partizan Belgrad 4 0 0 4 5-14 0
Etapa a V-a (3 decembrie): Şahtior Doneţk - FC Bruges, Toulouse - Partizan Belgrad.
Grupa L
Werder Bremen - Austria Viena 2-0 (0-0)
Marcatori: Borowski 81, Hugo Almeida 83
Nacional Madeira - Athletic Bilbao 1-1 (0-0)
Marcatori: Edgar 64 - 11 m / Etxebarria 84
Clasament:
1. Werder Bremen 4 3 1 0 10-5 10
2. Athletic Bilbao 4 2 1 1 7-5 7
............................................................................................
3. Nacional 4 0 2 2 5-7 2
4. Austria Viena 4 0 2 2 3-8 2
Etapa a V-a (3 decembrie): Austria Viena - Athletic Bilbao, Werder Bremen - Nacional Madeira.
Primele două clasate se vor califica în "16-imile" competiţiei, alături de formaţiile clasate pe locul 3 în grupele Ligii Campionilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.