SCM Zalău - FC Bihor Oradea - Un meci de 12.000 de euro!
Cele mai bune echipe din seriile 8 și 10 ale Ligii a III-a se vor afla față în față în etapa a treia a grupelor Cupei României. FC Bihor și SCM Zalău se vor duela pe terenul zălăuanilor, astăzi, de la ora 14.00, într-un meci fără implicaţii la calificarea în faza următoare, dar cu o miză financiară importantă.
În condițiile în care fiecare punct este răsplătit de organizatori cu 4.000 de euro învingătoarea acestui joc s-ar alege cu 12.000 de euro.
În primele două etape ale grupei, FC Bihor a cedat cu 0-2 în faţa celor de la FCSB şi a remizat, 1-1, cu Dinamo. De partea cealaltă, SCM Zalău a pierdut cu 1-4 duelul cu Oţelul Galaţi şi mai apoi cu 0-1 jocul cu FC U Craiova.
Se anunță o confruntare interesantă, chiar aprigă, între liderii seriilor 8 și 10, care speră ca sezonul viitor să se întâlnească în liga secundă. Ambele formaţii au cel mai bun atac (42 goluri orădenii, 29 zălăuanii) şi cea mai bună defensivă (câte 11 goluri primite) din seriile din care fac parte.
„Ne aşteaptă un meci interesant, cu echipa de pe primul loc din Seria a 10-a. Suntem pregătiţi, ca la fiecare joc, şi mergem cu un singur gând, acela de a obţine victoria. Cunoaştem adversarul, ştim că este o echipă bună, cu un antrenor bihorean bun, dar asta nu trebuie decât să ne motiveze şi mai mult să încercăm să câştigăm, pentru că şi noi suntem pe primul loc în seria noastră. Sigur că nu va fi uşor, pentru că ne aşteaptă, se pare, şi o suprafaţă de joc destul de grea, ceea ce pe noi nu ne avantajează, pentru că nouă ne place să ne facem jocul nostru de posesie. Dar, va trebui să ne adaptăm, astfel încât să ne facem jocul în favoarea noastră şi să obţinem un rezultat bun”, a declarat antrenorul principal al echipei FC Bihor, Florin Farcaş.
Şi pe banca SCM Zalău se află un antrenor bihorean, Cristian Lupuţ, iar în lot doi jucători originari din Bihor, atacanţii Sergiu Pop şi Cosmin Meşter.
Partida va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube FRF Tv.
Celelalte jocuri din etapa a 3-a în grupa C:
FCU 1948 Craiova – FCSB (7 decembrie, 20:45, Digi Sport1, Prima Sport1)
Dinamo – Oțelul Galați (7 decembrie, 20:45, Digi Sport2, Prima Sport2)
Clasament GRUPA C
1. Oțelul Galați 2 1 1 0 5-2 4
2. FCSB 2 1 1 0 3-1 4
--------------------------------------------------------------------------------------
3. FCU Craiova 1948 2 1 1 0 2-1 4
4. Dinamo 2 0 2 0 2-2 2
5. FC Bihor Oradea 2 0 1 1 1-3 1
6. SCM Zalău 2 0 0 2 1-5 0
Astăzi se mai joacă partide în grupa B:
FC Rapid – CFR Cluj (ora 19:00, Digi Sport 1, Prima Sport 1)
FC Botoșani – Universitatea Cluj (6 decembrie, 19:00, Digi Sport 2, Prima Sport 2)
CSM Alexandria – CSA Steaua (6 decembrie, 19:00, Digi Sport 3, Prima Sport 3)
CLASAMENT GRUPA B
1.CFR Cluj 2 1 1 0 4-2 4
2.Universitatea Cluj 2 1 1 0 4-2 4
-------------------------------------------------------------------------------------
3. FC Rapid 2 1 1 0 3-1 4
4.CSM Alexandria 2 1 0 1 3-4 3
5. CSA Steaua 2 0 1 1 1-3 1
6. FC Botoșani 2 0 0 2 2-5 0
Comentarii
Nu există nici un comentariu.