Ediția 2022/23 din Liga 2 Casa Pariurilor va începe în această săptămână, cu 20 de formații la start din 13 județe. Meciul inaugural se dispută între Progresul Spartac şi Dinamo, prima confruntare între cele două cluburi în eşalonul secund.

 

Cluburi

3 debutante avem la startul noului sezon, e vorba de două formații nou-promovate, Progresul Spartac București și CSC Dumbrăvița, dar și de Dinamo, retrogradată în premieră pentru existența ei în eșalonul secund.

6 ani de absență au avut Oțelul Galați și Minaur Baia Mare în raport cu Liga 2, cele două formații reușind în această vară promovarea din Liga 3 și readucând, astfel, județele Galați și Maramureș în competiție. Slatina revine după doar 1 an în L2.

1904 este anul în care a apărut prima formă de organizare pentru clubul Csikszereda Miercurea Ciuc, iar în 1921 s-au născut Politehnica Timișoara și Unirea Dej. Sunt top 3 cele mai vechi forme de organizare inițiale pentru cluburile de azi din L2.

Lot - valoros, tânăr, stranieri

3 milioane euro e cota celui mai valoros lot la startul L2, potrivit transfermarkt.com, și aparține CSA Steaua București. E urmată de FC Buzău (2,9) și Csikszereda (2,8). Interesant este că la valoarea medie a cotei de piață per jucător, lideri sunt buzoienii!

19 ani și 7 luni e vârsta medie a jucătorilor din lotul Unirii Constanța potrivit transfermarkt.com, cea mai mică din serie. Urmează Ripensia Timișoara (21 ani și 2 luni) și Progresul Spartac (21 ani și 3 luni). Jumătate din formații au media sub 23 de ani!

8 stranieri se află în lotul Politehnicii Iași, potrivit transfermarkt.com, cel mai mare număr din L2. Sunt 4 formații fără jucători străini în lot: Unirea Constanța, CSC Dumbrăvița, CSM Slatina și Progresul Spartac.

Antrenori

32 ani are Dragoș Militaru, tehnicianul celor de la Unirea Dej, cel mai tânăr antrenor la startul sezonului. La polul opus se află Cristi Pustai, la 57 de ani. Antrenorul Gloriei Buzău face parte din cei doar 5 tehnicieni care au împlinit 50 de ani la startul sezonului.

6 foști internaționali se regăsesc pe băncile celor 20 de echipe, inclusiv deținătorul recordului de selecții pentru România, Dorinel Munteanu, antrenor Oțelul Galați. Ceilalți 5 sunt Ianis Zicu, Daniel Oprița, Dan Alexa, Eugen Trică și Claudiu Niculescu. 9 antrenori din cei 20 vor debuta în actualul mandat într-o partidă oficială pentru noile lor echipe în prima etapă din sezonul 2022/23 al Ligii 2. Ca un detaliu inedit, Dorinel Munteanu e singurul care a câștigat și titlul de campion cu formația de azi, Oțelul!

Harta competiției

4 formații din Capitală sunt la startul sezonului, cel mai mare număr din ultimele ediții ale competiției (Dinamo, CSA Steaua, Progresul Spartac, Metaloglobus). Județul cu cele mai multe reprezentante este Timiș, prin Ripensia, Poli și CSC Dumbrăvița.

7.028 locuitori avea Șelimbăr la ultimul recensământ, cea mai mică localitate reprezentată în noul sezon de Liga 2! O urmează nou-promovata din Dumbrăvița, cu 7.522 locuitori la Recensământul Național din 2011.

4 județe nu mai au reprezentante în L2 față de sezonul precedent: Giurgiu, Călărași, Brăila și Prahova.

Programul primei etape:

ASTĂZI, ora 17.00:

Progresul Spartac Bucureşti - Dinamo Bucureşti (Digi Sport 1, Orange Sport, Prima Sport)

MÂINE, ora 17.00

Unirea Slobozia - Minerul Baia Mare (Digi Sport 1, Orange Sport, Prima Sport)

 

SÂMBĂTĂ:

Unirea Dej - Csikszereda, ora 11.00

Gloria Buzău - Ripensia Timişoara, ora 11.00

Concordia Chiajna - CSM Slatina, ora 11.00

Viitorul Pandurii Târgu Jiu - ACS Dumbrăviţa, ora 11.00

Gloria Buzău - Ripensia Timişoara, ora 11.00

Oţelul Galaţi - CSMS Iaşi, ora 11.30 (Digi Sport 1, Orange Sport, Prima Sport).

ACS Poli Timişoara - Unirea Constanţa, ora 18.00

 

MARŢI, 8 august, ora 20.00: CSA Steaua - Metaloglobus Bucureşti (Digi Sport 1, Orange Sport, Prima Sport)