Baschetbaliştii orădeni au obţinut un rezultat de excepţie în sferturile de finală ale turneului de calificare în grupele Ligii Campionilor, competiţie care se desfăşoară în aceste zile, la Antalya (Turcia). Bihorenii au învins 90-59 (18-11, 33-15, 13-17, 26-16) pe britanicii de la Caledonia Gladiators şi, în această seară, cu începere de la ora 19:00, vor înfrunta echipa grecească PAOK Salonic.

Victoria roş-albaştrilor din meciul disputat împotriva scoţienilor de la Caledonia Gladiators era oarecum de anticipat, baschetul britanic nefiind unul de prim-plan în Europa. Cu toate acestea, diferenţa de scor înregistrată la final este una colosală chiar dacă adversara ardelenilor a renunţat la bună parte dintre principalii jucători avuţi în sezonul trecut.

Bogdan Nicolescu, meciul carierei pe plan european

Orădenii au controlat meciul de la un capăt la altul chiar dacă primul sfert al partidei nu a fost unul tocmai reuşit din punct de vedere al evoluţiei. Până la pauză însă elevii lui Cristian Achim şi-au intrat în ritm astfel că, după prima repriză, CSM CSU Oradea avea un avantaj de 25 de puncte, oarecum de necrezut pentru acest nivel. Diferenţa maximă de scor înregistrată în favoarea orădenilor pe parcursul acestei partide a fost de 32 de puncte în condiţiile în care procentajul reuşitelor la aruncările libere a fost de doar 54%. Nivelul valoric scăzut al adversarului i-a permis tehnicianul formaţiei bihorene să ruleze întreg lotul de jucători avut la dispoziţie astfel că Oradea a avut nu mai puţin de 11 marcatori în această partidă. Cel de-al 12-le jucător înscris pe foaia de joc a dat nu mai puţin de 9 pase decisive chiar dacă nu a reuşit să marcheze. Cel mai bun marcator al roş-albaştrilor în acest meci a fost Donatas Tarolis, autorul a 16 puncte. De subliniat şi prestaţia lui Bogdan Nicolescu (14 puncte şi 8 recuperări) care a reuşit în acest joc cea mai bună evoluţie a sa într-o confruntare europeană.

 

Urmează duelul cu PAOK Salonic

Cum spune o vorbă, „ce e mai greu de-abia acum urmează”, se aplică perfect formaţiei orădene care în semifinalele turneului de calificare din Antalya va înfrunta o reprezentantă a puternicului campionat de baschet al Greciei. PAOK Salonic are în palmares două titluri de campioană a Greciei dar şi nu mai puţin de 10 finale jucate. Pe plan european are o clasare pe locul al treilea în Euroligă, în anul 1993. În ceea ce priveşte performanţele de dată recentă, PAOK s-a clasat pe locul al 8-lea în ultima ediţie a campionatului Greciei, iar pe plan european a evoluat, anul trecut, în grupele Ligii Campionilor. De altfel, PAOK a jucat în această întrecere în șapte din cele opt ediții organizate până la această oră. Anterior a înregistrat două stagiuni în Euroligă și șapte în EuroCup. Dacă în sezonul trecut PAOK l-a avut în lot pe Kevin Porter Jr., venit din NBA de la Houston Rockets, pentru noul sezon competiţional grecii au schimbat toţi jucătorii străini pe care îi avusese. În acest context, fără o omogenitate la cel mai înalt nivel şi cu transferuri nu la fel de sonore, CSM CSU Oradea poate să spere la un nou rezultat de excepţie. PAOK se va afla la meciul cu Oradea la primul joc oficial din acest sezon în timp ce bihorenii vor avea oportunitatea de a obţine ce-a de-a 50-a victorie pe plan european.