Voleiul, o disciplină sportivă atât de iubită la poalele Munților Apuseni, a reintrat, la Ștei, în circuitul național la finalul acestui an cu un reușit turneu de volei feminin la categoria de vârstă U13.


La sfârșitul săptămânii trecute Sala de Sport a Colegiului Național „Avram Iancu” Ștei a fost gazda celui de-al treilea turneu de volei U13, Seria N, organizat sub egida Federației Române de Volei, care a aliniat la start echipele CSȘ Bega Timișoara, CSȘ Lugoj, ACS Phoenix Pro Timișoara și, binențeles, echipa gazdă CSȘ „Avram Iancu” Ștei, în timp ce una dintre componentele acestei serii, CS Șoimii Lipova, a avut liber la acest turneu. Datorită numărului impar de echipe care compun această serie, la fiecare turneu câte o echipă are liber pentru o mai bună organizare a meciurilor. În prima zi, sâmbătă, s-au disputat 4 meciuri încheiate cu următoarele rezultate: Bega Timișoara – CSȘ Lugoj 3-1; CSȘ Ștei – Pro Timișoara 3-1; CSȘ Lugoj – Pro Timișoara 3-1; Bega Timișoara – CSȘ Ștei 3-0. Duminică s-au disputat două jocuri în care s-au înregistrat rezultatele: Bega Timișoara – Pro Timișoara 3-0 și CSȘ Ștei – CSȘ Lugoj 3-1. Așadar, voleibalistele șteience au avut un bilanț mulțumitor în acest turneu reușind câștigarea a două meciuri care le conferă speranțe pentru ocuparea unui loc fruntaș în această serie în care predomină bănățencele. Dar iată cum arată clasamentul după primele trei turnee: 1. CSȘ Bega Timișoara 27 puncte; 2. CSȘ „Avram Iancu” Ștei 14 p; 3. CS Șoimii Lipova 10 p; 4. CSȘ Lugoj 3 p; 5. ACS Phoenix Pro Timișoara 0 p. Pentru acest turneu, antrenorul echipei CSȘ „Avram Iancu” Ștei, profesorul Sebastian Indrei, a avut la dispoziție următorul lot: Maya Rotar, Iulia Bogdan, Raluca Micula, Carina Țoța, Elena Culda, Patricia Tuduce, Daria Gavra, Sofia Țigan, Antonia Blaga, Natalia Plisco, Maria Salka, Denisa Gorgoș. Arbitru principal a fost Sorin Agud, iar arbitru scorer Andreea Indrei, în timp ce asistența medicală a fost asigurată de Diana Albuț. Pentru iubitorii voleiului șteian trebuie specificat aspectul că această disciplină cu mare tradiție în urbe trece printr-un amplu proces de (re)organizare. La CSȘ „Avram Iancu” Ștei, cei doi antrenori, Sebastian Indrei și Răzvan Fărcanea, pregătesc echipe de fete, dintre care, două – U13 ȘI U15 – sunt înscrise în competiții oficiale, iar în viitorul apropiat urmează să facă „pasul deasupra fileului” și celelalte mici voleibaliste.