Cele patru terenuri cu zgură de la Baza Sportivă ,,Iris’’ Ştei  au găzduit, în perioada 5-7 mai, turneul de tenis de câmp dotat cu Cupa ,,Frutti Fresh’’, ediţia a VIII-a, în organizarea CS TC ,,Iris’’ Ştei al cărui preşedinte este Călin Bara.

Disputat în cadrul calendarului competiţional al Federaţiei Române de Tenis (FRT), turneul de categoria I a reunit la start tenismeni din Cluj-Napoca, Timişoara, Arad, Baia Mare, Bistriţa, Sibiu, Târgu Mureș, Oradea, Salonta şi Ştei. Meciurile s-au disputat la categoriile de vârstă 10 şi 12 ani,  atât la fete cât şi la băieţi, turneul fiind supervizat, din partea FRT, de către Gheorghe Schipor din Timișoara, arbitru internaţional. La acest turneu, din echipa gazdă, antrenată de Călin Bara, au concurat Andreea Barna,  Alexandru Petriș, Luca Cupa, Iulian Sere, Alesia Criste, Sebastian Ioan Moș, Cătălin Laza. Aceştia au fost încurajați frenetic pe durata meciurilor însă, de această dată, nu au reușit să se claseze pe prima poziție la nicio categorie de vârstă. În urma unor meciuri deosebit de spectaculoase, dar și pe „ muchie de fileu”, în care intervenția arbitrului Gheorghe Schipor a fost de multe ori necesară, podiumul a arătat astfel:

Categoria 10 ani fete:

1. Giulia Popa – CSM Oradea

2. Yasmina Sophia Boghicevici – CS Intersport Arad

3. Livia Janosi – Sănătatea Oradea

4. Alexandra Silaghi – CSM Oradea

Categoria 10 ani băieţi:

1. Harris Kopanyi – Metalul Salonta

2. Alexis Matei Crișan – CS TC Winners Cluj

3. Sebastian Ioan Moș – CS TC „Iris” Ștei

4. Iulian Sere – CS TC „Iris” Ștei

Categoria 12 ani fete:

1. Antonia Maria Dull – Univ. Tg. Mureș

2. Alexandra Sabău Merce – CSM Oradea

3. Andreea Barna – CS TC „Iris” Ștei

4. Anemarie Gante – Sănătatea Oradea

Categoria 12 ani băieţi:

1. Rareș Gavriluț – CSM Oradea

2. Mihai Mareș Roșu – Grand Slam Tenis Bistrița

3. Bogdan Stepanov – Tenis PRO Zalău

4. Alexandru Petriș – CS TC „Iris” Ștei

S-au acordat premii constând în diplome, medalii, materiale sportive şi produse alimentare, turneul fiind sponsorizat de Primăria şi Consiliul Local Ştei, prin implicarea ing. Iulian Balaj şi ec. Marius Cioară, primarul respectiv viceprimarul oraşului Ştei, dar şi a unui sponsor cu mare greutate, respectiv European Drinks, precum și Pensiunea Premier Ștei, Restaurant Amicii (Blagu) Ștei, în care CS Tenis Club „Iris” Ştei a avut un rol consistent în organizarea şi desfăşurarea acestui reuşit turneu.