Deplasare lungă şi chiar dificilă pentru Luceafărul în etapa a 7-a a ligii secunde. Echipa orădeană a plecat încă de joi spre Ştefăneşti, acolo unde-şi dispută Unirea Tărlungeni meciurile de pe teren propriu. Partida are loc astăzi, cu începere de la ora 11.00.

Dacă orădenii se află în partea inferioară a ierarhiei, pe locul 16, retrogradabil, ilfovenii se regăsesc la mijlocul clasamentului, pe poziţia a 10-a, cele două echipe fiind despărţite de şase puncte. Nu e imposibil, însă, ca luceferii să poată obţine punct(e), mai ales că diferenţa de puncte dintre cele două grupări se datorează faptului că Unirea a disputat până acum partide cu Şoimii Pâncota şi Metalul Reşiţa, printre cele mai slabe echipe din serie. Mai mult, combinata Tărlungeni-Ştefăneşti a fost prima grupare căreia ultima clasată i-a marcat un gol. Situaţia din clasament îi cam obligă pe orădeni să forţeze un rezultat pozitiv după cinci jocuri fără victorie (patru eşecuri şi un egal). Din acest punct de vedere, Unirea Tărlungeni este mai liniştită, mai ales că la mijlocul săptămânii s-a calificat şi în turul III al Cupei României, după 3-0 în deplasare cu Viitorul II Constanţa.

Celelalte meciuri ale etapei: Olimpia Satu Mare - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Dunărea Călăraşi - CS Afumaţi, UTA Bătrâna Doamnă - Şoimii Pâncota, CS Baloteşti - CS Mioveni, ACS Berceni - Metalul Reşiţa (toate astăzi, de la ora 11.00); CSM Râmnicu Vâlcea - Foresta Suceava (astăzi, ora 12.00, Digi Sport 1), ASU Politehnica Timişoara - FC Braşov (astăzi, ora 16.00, Digi Sport 1) și Chindia Târgovişte - Dacia Unirea Brăila (mâine, ora 12.00, Digi Sport 1).

Meciul Juventus Bucureşti - Academica Clinceni s-a jucat ieri după închiderea ediţiei.

 

Clasament

 

1. Chindia Târgovişte        6        5        0        1        12-6   15

2. FC Braşov                    6        4        2        0        11-5   14

---------------------------------------------------------------------------------

3. Juventus Bucureşti        6        4        1        1        25-2   13

---------------------------------------------------------------------------------

4. Dacia Unirea Brăila        6        4        1        1        13-7   13

5. Foresta Suceava           6        4        0        2        12-10 12     

6. Sepsi Sf. Gheorghe         6        3        2        1        14-4   11

7. UTA                               6        3        2        1        10-5   11     

8. CS Mioveni                    6        3        2        1        6-4     11     

9. CS Afumaţi                    6        3        1        2        23-6   10     

10. Olimpia Satu Mare        6        3        1        2        16-5   10     

11. Unirea Tărlungeni           6        3        1        2        10-5   10

12. Academica Clinceni        6        3        0        3        10-10 9

13. Dunărea Călăraşi           6        2        2        2        8-6     8       

14. CSM Rm. Vâlcea          6        1        3        2        6-8     6       

15. CS Baloteşti                  6        1        2        3        8-10   5       

----------------------------------------------------------------------------------

16. Luceafărul Oradea         6        1        1        4        3-6    4       

17. ASU Poli Timişoara        6        1        1        4        8-14   4       

18. Metalul Reşiţa               6        1        0        5        2-15   3       

19. ACS Berceni                6        0        0        6        2-16   0       

20. Şoimii Pâncota             6        0        0        6        1-56   0

 

* Primele două clasate promovează direct, iar locul 3 va juca baraj cu ocupanta poziţiei 12 din Liga I.

** Echipele de pe locurile 16-20 vor retrograda.