Stadion: Poieni de Jos

Spectatori: 63

Marcatori: Marius Morcan 16(11m), Dorin Diniș 45, 67, 75/ Adrian Micula 40, 43

Cartonașe galbene: Gemănariu, R. Dagău, Bălan, Corbu, / Lazăr, Boca, Sime

Zorile: M. Toma - R. Dagău, Bălan (81 S. Toma), Benchiș, Corbu,  Gemănariu, C. Degău, Haidu, M.D. Toma, M. Morcan (79 Dan Toma), Diniș.

Antrenor: Ioan Horge.

Biharea: Belea - Lazăr, Sime, Varga, Bercea (69 Rădac), Terme, A. Sabău (54. Boca, 81 Teglaș), A. Micula, Marc, Bulcău, Monea.

Antrenor: Dorin Boca.

Arbitri: Daniel Dumuța - la centru, Alex Beleneși și Andrei Bulzan, asistenți.

Observator AJF: Doru Covaliu.

După ce în sezonul trecut au fost colege de serie, iar vășcăuanii le-au administrat două înfrângeri în campionat și i-au eliminat din Cupa României, faza județeană, iată că bunteștenii au reușit să se revanșeze în fața unei echipe care nu-și găsește cadența nici în campionat.

Chiar dacă evoluează într-o ligă superioară, la final, vășcăuanii au fost nevoiţi să accepte înfrângerea în fața unui adversar mult mai motivat în această fază a Cupei României, care a reușit astfel revanșa după ce în ultimele întâlniri a părăsit terenul fără gustul victoriei. Faptul că vășcăuanii au avut o posesie „zdrobitoare” a balonului nu a avut vreo relevanță la final, când s-a „tras linia”, deoarece jocul fără orizont de la mijlocul terenului a fost unul evident, iar egoismul și individualismul fiecărui jucător au făcut ca risipa de energie, totuși, să fie una fără efect pe tabela de marcaj, în ciuda celor două goluri marcate. Gazdele au avut în căpitanul de echipă, Dorin Diniș, un adevărat „general” care a știut să profite de breșele din defensiva oaspeților ori de câte ori a avut ocazia, făcând chiar „instrucție” cu ei, dar și să realizeze un hat-trick „curat”, graţie unor goluri unul mai frumos ca celălalt. Meciul a început destul de prudent de ambele părți, însă Marius Morcan a „spart” tiparul în urma unei pătrunderi vijelioase în careu, fiind oprit doar prin fault. Se spune că, de regulă, jucătorul faultat nu execută lovitura de pedeapsă, însă Marius Morcan (16) a dat dovadă de multă siguranță, deschizând scorul (1-0). Bucuria acestuia a fost reținută, ținând cont că în sezonul trecut a jucat la Vașcău, dând dovadă de multă sportivitate, dar și mult atașament, ca de obicei, de altfel, pentru culorile pe care le apără. După gol presiunea oaspeților a fost „sufocantă”, dar A. Sabău (19), Bulcău (21), A. Lazăr (23), R. Marc (28) au fost neputincioși, egalarea (1-1) venind totuși conform cursului jocului, din lovitura liberă executată de A. Micula (40). M. Toma a respins lovitura liberă executată de Bulcău, însă din apropiere A. Micula (43) și-a adus echipa în avantaj (1-2). Seria fazelor fixe s-a încheiat în ultimul minut, când de la 25 metri, în diagonală, Diniș (45) a restabilit egalitatea (2-2), în urma unei lovituri libere. Dominarea evidentă a oaspeților în partea a doua a jocului a fost benefică gazdelor, prin spațiile largi lăsate libere de vășcăuani de care „generalul” Dorin Diniș (67, 75) a profitat de două ori, stabilind scorul final, (4-2).  Poate că soarta jocului era alta dacă între timp R. Marc (50) nu ar fi ratat cu poarta goală, în timp ce „trasorul” lui D. Boca (57), intrat în teren exasperat de neputința propriilor jucători, a fost deviat, norocos, cu piciorul de M. Toma, iar A. Micula (61) a țintit bara laterală. Scorul putea fi și mai mare, dar I. Haidu (87) a șutat milimetric, în urma unei superbe execuții din întoarcere, pe lângă bară.