Seara de miercuri, 20 octombrie a reunit sub cupola discotecii "No Problem" , din Oradea atât cadeţi ai Şcolii de pregătire a agenţilor de poliţie de frontieră "Avram Iancu" , cât şi persoane "cu greutate" din staff-ul poliţiei de frontieră. Aceştia din urmă au venit pentru a-şi susţine discipolii în încercarea de a uita pentru o seară de stricteţea cazonă şi de a se distra copios. Dacă la Balurie Bobocilor din licee se observă uneori o stângăcie dată de imaturitatea protagoniştilor, la Balul Poliţiei de Frontieră nu a fost nimic de acest gen, show-ul beneficiind de o prezentare şi organizare ireproşabilă "dal capo al fine". La startul competiţiei pentru alegerea Miss şi Mister Boboc de anul acesta s-au aliniat nouă perechi, fiecare încercând să-şi pună cât mai bine în valoare atuurile şi să exceleze în faţa juriului. Probele alese nu s-au îndepărtat prea mult de specificul şcolii, una dintre ele invitându-i pe boboci să stingă cu ajutorul unui pistol de apă o lumânare ţinută de partener. Prezentatorul nu a scăpat momentul să specifice că fetele de la Poliţia de Frontieră sunt foarte bune "trăgătoare la ţintă, nu trăgătoare în piept!". Buna dispoziţie a fost potenţată de apariţia periodică în scenă a cuplului nr. 0 barat, Pisti şi Maricica, mascotele balului, care au ridiculizat cu amuzament diferite comportamente din viaţa de cuplu, concluzionând în cele din urmă că "o femeie, dacă-i dai un deget, îţi ia toată mâna, plus un picior!". Probele de aptitudini au scos în evidenţă o latură mai puţin evidentă a bătăioşilor aspiranţi la funcţia de poliţişti de frontieră, sensibilitatea. Astfel, am ascultat poezia "Emoţie de toamnă" , de Nichita Stănescu recitată de unul dintre concurenţi sau melodia "When we dance" interpretată de alţii. Am urmărit, de asemenea, un moment care probabil că le-ar surâde multora, acela în care trei superbe poliţiste în uniformă se străduiau (şi -evident- reuşeau) să seducă trei bieţi aspiranţi la trecerea frontierei. N-au lipsit nici glumele specifice vieţii cazone, prin pantomimă am văzut cum se face "bascula", "sectoarele", ce se întâmplă prin dormitoare când sună alarma. Proba finală a fost cea de dans, care a reunit toţi concurenţii pe ring. Câştigătoarea titlului de Miss Boboc a fost Laura, o fată cu un zâmbet cuceritor, iubită şi mult aclamată de public.