Femina
Soarta părului nostru ne este înscrisă în gene
Aşa cum posedăm un "capital solar", există şi un "capital păr", care determină natura acestuia, durata lui de viaţă, numărul de cicluri de creştere. Trebuie, deci, să păstrăm acest capital cu care ne naştem.
În domeniul acesta nu există egalitate între bărbaţi şi femei: durata de viaţă a unui fir de păr feminin este de 2 până la 7 ani, la bărbaţi ea reprezintă jumătate. În ceea ce priveşte bulbul capilar, există un fel de mică uzină ce fabrică în permanenţă fire noi, în care firele de păr nu se găsesc în acelaşi stadiu de dezvoltare, ceea ce permite o reînnoire constantă. Într-un păr sănătos, proporţia se situează în jur de 85% fire de păr în faza de creştere şi 15% gata să cadă. Extrem de vascularizată, pielea capului este foarte sensibilă la toate variaţiile echilibrului nostru sanguin. Un fir de păr mort rămâne încă şase săptămâni pe loc: deci, pentru a analiza cauza unei căderi anormale trebuie să ne întoarcem în timp.
În caz de cădere serioasă, e bine să consultaţi un dermatolog, care, după ce vă va supune unui chestionar detaliat, vă va examina pielea capului şi va preleva cu o pensetă 30-50 fire de păr, cu bulb cu tot, de pe ceafă, creştetul capului şi dinspre frunte. Un examen microscopic îi va permite să evalueze proporţia firelor de păr în faza de creştere în raport cu firele gata să cadă. Printre cauzele căderii părului se numără:
1. Stresul. Un şoc emoţional, un eveniment traumatizant, o stare depresivă ascunsă, o stare de stres cronic sunt factori declanşatori sau agravanţi ai căderii părului. Printre primele efecte ale tuturor acestor afecţiuni sunt tulburările de somn. Or, tocmai în timpul nopţii creierul fabrică substanţele chimice care transportă informaţia spre celule. Un somn agitat are consecinţe asupra pielii şi părului.
2. Carenţele alimentare. O alimentaţie dezechilibrată sau redusă, regimurile "anarhice" care suprimă complet anumite tipuri de elemente (lipidele, carnea) sau înfometarea sunt cei mai mari duşmani ai părului dvs.
3. Probleme hormonale. În caz de perturbare a echilibrului hormonal, părul este mai puţin protejat împotriva acţiunii hormonilor masculini pe care, de asemenea, îi producem. Aceşti hormoni stimulează seboreea care sufocă părul şi sfârşeşte prin a-l distruge. Adolescenţa, menopauza chisturile ovariene, problemele tiroidiene sunt toate tulburări care influenţează mult podoaba capilară.
***
Femeile de azi sunt într-o formă fizică mai proastă decât cele din anii `50
Femeile erau într-o formă fizică mai bună în urmă cu 50 de ani, datorită mulţimii de treburi casnice pe care le aveau de făcut, arată un studiu publicat de revista Prima. Treburile casnice solicitante din punct de vedere fizic pe care majoritatea femeilor le făceau zilnic cu 50 de ani în urmă erau mai eficiente pentru menţinerea siluetei decât toate metodele moderne de slăbit, arată revista britanică pentru femei. În anii `50, femeile petreceau în jur de trei ore pe zi în medie făcând curăţenie în casă şi mergeau pe jos aproximativ o oră pentru a-şi face cumpărăturile.
Studiul, care compară stilul de viaţă al femeilor în 1953 şi 2003, arată, de asemenea, că femeile moderne ingerează mai multe calorii şi ard mai puţine. În 1953, o femeie elimina în medie 1.521 de calorii pe zi prin activităţile sale fizice, faţă de numai 556 în prezent. În schimb, femeia modernă ingerează 2.178 calorii pe zi faţă de 1.818 în trecut. Aceste diferenţe se explică, parţial, prin faptul că spălatul sau gătitul erau mult mai dificile în anii `50, când nu existau atât de multe aparate electrocasnice. În schimb, mesele erau mai echilibrate, conţinând mai multe legume şi mai puţine dulciuri şi grăsimi decât în prezent.
Totuşi, şapte femei moderne din zece afirmă că au mai multă grijă de forma lor fizică decît aveau mamele sau bunicile lor, mai ales ţinând cure de slăbire şi mergând la sala de gimnastică.
***
Despre ceea ce nu vorbim de obicei...
"Te vreau acum şi aici!"
De ce hormonii o iau razna, în special acolo unde presiunea la locul de muncă este maximă? Tot mai mulţi oameni au relaţii cu colegii de serviciu. Ce este atât de atrăgător la acest lucru şi unde se află limita?
Priviri intense printre teancurile de hârtii, atingeri, aparent întâmplătoare, mâna lui pe umărul ei. Iată nişte scene erotice în care nu este vorba despre agresare sexuală la locul de muncă, ci care ne arată cum se înfiripă o poveste de dragoste la locul de muncă. Ce este atât de tentant în toată povestea asta? Doar poate oricând să apară cineva şi să-i surprindă pe cei doi iubăreţi. Şi pe cât de penibil trebuie să fie să te prindă şeful sărutându-te cu colegul de birou, în magazie sau într-un birou gol, pe atât de tentant poate fi aşa ceva! Dacă eşti prinsă, totul s-a dus de râpă. Sau nu? Desigur, poate fi tare neplăcut să fii surprins de cineva, dar nici nu e un capăt de lume! Din calea dorinţei nu poţi fugi. Şi mai ales când este vorba despre serviciu, un loc în care domneşte stresul şi unde se cer rezultate maxime! Uneori, un semn cu ochiul face adevărate minuni. O atingere scurtă, o îmbrăţişare, mici momente sexy, mângâieri erotice - toate acestea sunt deosebit de relaxante - afirmă cei care au încercat aşa ceva! Iar un lucru este cert: cu câţiva hormoni ai fericirii eliberaţi, se lucrează mult mai bine şi randamentul este, cert, mai mare. Cel puţin aşa spun psihologii! Nici nu trebuie să mire prea mult că, uneori, poţi găsi pe cineva foarte, foarte atrăgător la locul de muncă. Cine e bun în job-ul său, este respectat de toţi colegii, este plin de încredere în sine, este plin de erotism şi, în consecinţă, atrage sexul opus. Cu fiecare zi ce trece, fanteziile erotice iau amploare. Te gândeşti că cine se descurcă atât de bine în domeniul lui, trebuie să fie priceput şi în alte domenii. E bine sau e rău? E bine, atunci când eşti liberă, atunci când acasă nu te aşteaptă un om care crede în tine. E bine, atunci când vrei să te simţi mulţumită că ai pus în practică fantezia pe care o ai de ceva timp. E rău, în schimb, atunci când un suflet de om aşteaptă cu nerăbdare întoarcerea ta acasă. E rău, pentru că trebuie să-l priveşti în ochi, să stai la o masă cu el, să dormi într-un pat cu el. Mai poţi să o faci atunci la birou? Cu altul ? Depinde de tine, de felul tău de-a fi, de relaţia pe care o ai acasă, în căminul intim. Dacă ea se bazează pe încredere, pe respect, prietenie şi, mai ales, dragoste, renunţă. Dacă nu, alegerea îţi aparţine!
***
Păstrarea unui zâmbet frumos depinde numai de noi!
Ca şi tenul, dinţii sunt agresaţi o dată cu trecerea timpului. Ca şi pielea, gingiile suportă stres şi poluare. Atunci, de ce să nu păstrăm acest capital? Numărul de periaje zilnice recomandate este trei. Acesta este, de altfel, şi numărul de minute pe care trebuie să îl consacraţi fiecărui periaj.
Pentru a fi mai eficace, periajul se efectuează dinspre gingie spre dinte, imprimând o mişcare circulară pentru perierea dinţilor şi a gingiilor.
Dacă nu aveţi timp să vă periaţi după fiecare masă, folosiţi guma de mestecat fără zahăr destinată igienei dentare.
Utilizaţi instrumente potrivite: alegeţi-vă bine periuţa de dinţi. Capul acesteia trebuie să aibă o mărime potrivită cu forma gurii dumneavoastră, să aibă o bună ergonomie şi să ajungă la toate suprafeţele dentare.
Gândiţi-vă să schimbaţi periuţa de 3-4 ori pe an. Părul încurcat nu elimină mai bine placa bacteriană. Utilizaţi, în completarea periajului, firul dentar sau un mic jet de apă pentru a curăţa perfect spaţiile dintre dinţi. Alegerea dumneavoastră este primordială pentru a vă păstra acest capital frumos şi sănătos. Ea poate să conţină ingredientele necesare prevenirii principalelor probleme dentare (fluor, ingredienţi anti-bacterieni) şi să îngrijească dinţii şi gingiile.
Alimentaţia: Cu cât ronţăiţi sau mâncaţi mai des, cu atât riscul de carii este mai ridicat. Alimentele dulci dintre mese sunt, în mod special, nocive pentru dentiţie. Nu uitaţi: dacă aveţi pe dinţi pete de nicotină, reduceţi fumatul.
Tonus şi blândeţe! O gură drăguţă pe dinafară şi pe dinăuntru se întreţine zilnic. Pentru tonusul gurii pronunţaţi succesiv de 10 ori toate vocalele cu gura largă, astfel veţi mobiliza toţi muşchii feţei.
Pentru un zâmbet frumos, faceţi în mod regulat un gomaj al buzelor cu un gel pentru faţă ca să eliminaţi pielea moartă, apoi hidrataţi-vă bine buzele. O dată sau de două ori pe săptămână, aplicaţi pe buze ulei de migdale dulci şi lăsaţi-l toată noaptea.
***
Ce mănâncă mama atunci când alăptează?
O dată cu venirea pe lume a copilaşului, rudele de sex feminin, ba chiar şi vecinele se grăbesc în a oferi sfaturi legate de alimentaţie: ceapă din abundenţă, spun unele, bere din belşug - altele. Proaspăta mămică trebuie să-i asigure micuţului laptele matern, hrănitor de care are nevoie şi, în acelaşi timp - să-şi asigure sieşi o alimentaţie corespunzătoare. De aceea, este bine de ştiut că...
O femeie care alăptează trebuie să mănânce mai consistent decât în mod normal, deci 2.000 de calorii cel puţin. Secretul unei alimentaţii corecte în timpul alăptării constă în consumul alimentelor de bază, ce pot ajuta la menţinerea tonusului şi sănătăţii, pentru a putea oferi copilului tot ce are nevoie pentru o dezvoltare sănătoasă. Regimul alimentar al mamei care alăptează nu este foarte diferit de cel al gravidei. Nu trebuie să lipsească din alimentaţie proteinele animale (carne, ouă, peşte) acestea fiind şi o excelentă sursă de fier. Un loc aparte îl au şi legumele şi fructele proaspete, ca şi alimentele care conţin acizi graşi esenţiali, importanţi pentru dezvoltarea creierului copilului. O femeie care alăptează are nevoie de 1.200 mg calciu pe zi, de vitaminele A, B, D - benefice pentru oase, creier şi piele. Cerealele se asociază perfect cu laptele, suc de fructe, iaurt, piure de fructe. Nutriţioniştii recomandă cerealele pentru că sunt bogate în glucide, proteine vegetale, în vitaminele din grupa B, ca şi în minerale şi fibre. Un avantaj îl constituie şi faptul că cerealele sunt sărace în colesterol.
Nu trebuie uitată nici importanţa odihnei şi consumul unor cantităţi de lichide mai mari decât de obicei. Evitaţi berea, oricâte sfaturi aţi primi în acest sens! Este un fapt demonstrat: băutura nu creşte cantitatea de lapte a mamei! Sunt de evitat, de asemenea, toate băuturile alcoolice, ţigările şi orice alte substanţe toxice, ca şi medicamentele ce pot trece în lapte (antibioticele, anticonvulsivele). Trebuie evitată şi cafeaua, ceaiul şi toate excitantele!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.