Mit sau realitate?
Deşi cuvântul artă devine tot mai uzual în vocabularul generaţiilor tinere, conţinutul cuvântului este din ce în ce mai înstrăinat, având pentru unele persoane o valoare care alunecă uşor spre mit. Dar ce este arta, în sinea cuvântului? Cum se manifestă omul în raport cu ea? Să fie oare o pasiune, o obsesie, poate chiar o nebunie?
Nu sunt eu prea neînsemnată să dau o definiţie acestui cuvânt atât de complex, care trezeşte în om sentimente, trăiri sufleteşti, capabile să depăşească raţiunea capacitatea noastră intelectuală?
Să fie arta o pasiune sau pasiunea o subordonată a artei? Este viaţa rezumată la un om sau omul rezumat la o viaţă? Într-adevăr arta e o pasiune. Dar să fie oare o obsesie? Dacă ar fi o obsesie, atunci artistul ar fi o persoană fixistă, viziunea lui ar fi închisă şi ar avea o gândire limitată. Nu cred că arta te limitează! Mai degrabă te ajută să evadezi din tot ceea ce e comun, din rutină.
Să fie arta chiar o nebunie? Da! Pentru persoanele care sunt pierdute în viaţa cotidiană, fiind incapabile să se aventureze în viaţa spirituală. În viziunea mea, arta este modul în care omul, artistul, reuşeşte să redea cele mai profunde sentimente, emoţii, acestea neputând fi exprimate prin cuvinte. Este cel mai sincer jurnal al creatorului, fiecare creaţie reprezentând o stare, o perioadă din viaţa lui. De asemenea, arta este refugiul celor care sunt prea sensibili pentru a înfrunta realitatea vieţii, răul şi mizeria care îi înconjoară. Este un mod de percepere, artistul reuşind să distingă unele calităţi interioare doar vizualizând exteriorul unei persoane. Prin prisma unui adevărat limbaj vizual, artistul, regăsind frumuseţea exterioară, percepe frumuseţea interioară. Arta poate fi un mod de a lupta, un mod de a riposta, o armă a celor care nu au abilitatea de a lupta fizic. Aş putea să meditez până la adânci bătrâneţi, dar mă voi opri aici, reiterând că arta este pentru unii realitate, pentru unii mit, iar pentru mine, mod de viaţă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.