Întrebarea ar fi: cum e să fii olimpic? Iar de la aceasta derivă: cum eşti privit ca olimpic? Cum te simţi? Cum toate trebuie să înceapă de undeva, în acest caz se începe cu etapa judeţeană. Pentru cei care au într-adevăr speranţe mari, această fază se dovedeşte a fi un moment de "încercare"... Intri în sală doar cu ceea ce ştii, aştepţi subiectele, iar când vezi ce ţi se cere... atunci te bazezi pe cunoştinţe şi pe arta-ţi proprie de a-ţi justifica părerea, de a explica şi de a te face înteles. Calificarea la etapa naţională e o uşurare: realizezi nu doar că ai o înclinaţie, dar că eşti capabil să şi obţii rezultate în domeniul în cauză... poate fi în plus o responsabilitate: faţă de toţi ceilalţi concurenţi care nu s-au calificat (uneori ai pur şi simplu o zi proastă şi la fel de nejustificabil poţi să fii într-o formă bună), dar care sunt concurenţi redutabili, pentru toţi cei care la Oradea îmi vor ţine pumnii, pentru cei care mă sprijină, pentru mine, trebuie să mă pregătesc în continuare, să lucrez subiectele de la naţională şi să ies din sala de examen ştiind că am dat tot ce am avut mai bun. Dar o dată calificat mai departe, ai o mai mare încredere în forţele proprii, realizezi acum mai clar poate decât înainte că ideile tale sunt bune şi că cineva vede în tine ceva ce poate nici tu nu vezi... În rest, la şcoală te bucuri de stima colegilor şi de cea a profesorilor. Participarea la naţională aduce cu sine mai multe ore de studiu, dar şi mai multă înţelegere din partea profesorilor. Aceştia apreciază performanţa, iar majoritatea sunt indulgenţi în limita posibilităţilor, astfel încât perioada dinaintea etapei naţionale e în mod clar rezervată unei pregătiri serioase, la o singură materie. Mie îmi e relativ uşor să învăţ. Mulţumită unei domnişoare profesoare excelente, m-am calificat pentru a doua oară la etapa naţională, iar ei trebuie să îi mulţumesc în primul rând. Pentru mine e o plăcere, asta pentru că am destul de multă libertate într-un eseu. Evident, sunt lucruri care se cer spuse, dar sunt de părere că orice lucrare are nevoie de păreri noi, de opinii. Apoi, am şansa de a vedea un oraş nou, drumul şi cazarea sunt gratuite şi, deşi călătoria cu trenul e obositoare, chiar merită. Anul acesta, mă voi duce la Botoşani nu doar să văd cum mă descurc la o astfel de etapă, ci şi să iau o vacanţă departe de Oradea, să mă destind şi să mă simt bine. Anul trecut, grupul bihorean a fost super, plăcut, unit. E o experienţă excelentă din mai multe puncte de vedere, cum să nu merite pregătirea, ştiind că sunt şanse să obţii rezultate şi acolo? Iar dacă nu a fost să fie, mai încerci şi la anu`, nu-i aşa?