Abonamentele OTL pentru studenţi - Reducerea de 90% nu se mai aplică
OTL a anunţat că suspendă acordarea reducerii de 90% la abonamentele pentru studenţi, după ce Universitatea din Oradea a înştiinţat operatorul de transport public local că nu a primit suficiente fonduri de la Ministerul Educaţiei.
„În baza adresei Universităţii din Oradea, nr. 5305 din 2 octombrie 2024, prin care acesta suspendă contractul de decontare a facilităţilor acordate de către OTL SA la abonamentele de student, din cauza finanţării insuficiente a contravalorii reducerilor privind transportul studenţilor prin contractul ȋncheiat de Universitatea din Oradea cu Ministerul Educaţiei pentru anul universitar 2024/2025, vă comunicăm că OTL SA este nevoită să oprească eliberarea abonamentelor cu reducere către studenţi şi ȋncepe discuţiile cu Universitatea din Oradea ȋn vederea găsirii unei modalităţi de decontare adecvată pentru anul universitar 2024/2025, care să permită revenirea la acordarea gratuităţii la abonamentele de student”, se menţionează într-un comunicat de presă al operatorului de transport public din Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.