Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri o avertizare generală de vreme severă. Informarea este valabilă până duminică, 30 noiembrie 2025, la ora 20.00.

 

Vânt puternic, ploi, o scădere a temperaturilor, dar și ninsori în mai multe zone, așa va arăta vremea în România, în următoarele zile, potrivit directoarei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu.

Țara noastră intră sub influența ciclonului Adel, care se formează și evoluează în bazinul Mării Mediterane, și care ne va afecta până spre sfârșitul zilei de duminică.

În acest interval se vor înregistra ploi importante cantitativ, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, o răcire a vremii și intensificări ale vântului.

România intră în următoarele zile sub influența ciclonului Adel, care se formează în bazinul Mării Mediterane și va afecta țara noastră până la sfârșitul zilei de duminică, a anunțat Florinela Georgescu, directoarea de prognoză de la ANM.

Potrivit specialistului, primele precipitații vor apărea astăzi în jumătatea de vest a țării, iar pe parcursul nopții ploile se vor extinde către vest, centru și nord. „Intrăm sub influența unui ciclon care se formează și evoluează în bazinul Mării Mediterane. El a fost denumit Adel de către meteorologii greci. Ne va afecta până spre sfârșitul zilei de duminică, cu precipitații și intensificări ale vântului, dar și o scădere a temperaturilor. Astăzi, precipitațiile vor fi mai ales în jumătatea de vest a țării, ploi care noaptea se vor extinde și vor cuprinde vestul, centrul și nordul țării. Până duminică, ploile se vor manifesta în toate regiunile”, a precizat Florinela Georgescu.

Directoarea de prognoză de la ANM avertizează că, pe fondul răcirii accentuate, în noaptea de joi spre vineri sunt așteptate precipitații mixte în nordul Moldovei. La altitudini mari, în special pe crestele montane, ninsorile vor deveni treptat predominante.

 „Pe fondul răcirii vremii, în noaptea de joi spre vineri, deci mâine noapte, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare în partea de nord a Moldovei, iar la munte, mai ales pe creste, treptat, vor predomina ninsorile. Cantitățile de apă care se vor acumula în tot acest interval vor fi local și de peste 60 – 80 de litri pe metrul pătrat, mai ales în zona Carpaților Meridionali. Vor fi și intensificări ale vântului, în special în partea de vest și de est a teritoriului, cu viteze de 45 – 50 km/oră, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali, rafale de 70 – 90 km/oră”, a explicat specialistul ANM.

Răcirea vremii va fi resimțită încă de astăzi în vestul și nord-vestul țării, unde temperaturile nu vor depăși 8… 9 grade Celsius. În contrast, sud-vestul va mai avea parte de valori ridicate, apropiate de 20 de grade Celsius.

„Apoi, de la o zi la alta, se va răci în toate regiunile țării, urmând ca maximele să nu mai depășească nicăieri 8… 9 grade Celsius”, a mai spus Florinela Georgescu.